Unele cărări nu pot fi găsite fără să te rătăcești…
De multe ori, în calitate de turist îmi fac „mea culpa” pentru că am tendința să caut frumusețea și ineditul în alte țări, România părându-mi mai degrabă o variantă de back-up. Total greșit, pentru că România are o frumusețe turistică de netăgăduit.
Este uimitor cum vesticii sunt atât de fascinaţi de ţara noastră, în special de zona rurală (îmi vin în minte zeci de mărturii în acest sens), iar noi, românii, parcă devenim imuni la ea şi nu mai ştim să o preţuim sau să o valorificăm. În mod cert, pierderea este a noastră…
Pornind de la aceste considerente, unul dintre punctele trecute în „my bucket list”(lista mea de dorinţe) este să descopăr România autentică, rurală, împreună cu familia.
Lista obiectivelor de vizitat este atât de lungă încât avem deja călătorii programate pentru mult timp de aici înainte, iar primul popas din această călătorie este în Transilvania.
Hoinărind prin Transilvania
Pentru că sunt 50% ardeleancă (după tata) şi pentru că trăiesc în Transilvania, îmi este greu să mă raportez la ceea ce eu numesc „casă”, prin ochii unui turist.
Mi se par firești priveliștile panoramice cu munții Făgăraș / Bucegi încărcați în cea mai mare parte a anului cu zăpadă, plaiurile precum: Peștera, Şirnea, Moieciu, Plaiul Foii.. care capătă straie noi cu fiecare schimbare a anotimpurilor, pădurile seculare, cetățile medievale (precum cetatea Râșnovului sau cetatea Rupea), bisericile evanghelice fortificate, satele săsești cu porți mari de lemn și casele viu colorate.
Cu toate acestea, pentru mine Transilvania are o însemnătate mai mare, ce face referire la oamenii harnici, deschişi, oneşti, punctuali, veseli şi primitori, la istoria ei zbuciumată, la multiculturalism, precum şi la tradiţiile păstrate de zeci de generaţii.
Așadar, în primul weekend de hoinărit prin Transilvania am ales să vizităm:
- Castelul Kálnoky
- Lacul de Smarald de la Racoş
- Satul Viscri
- Satul Biertan
Castelul Kalnoky
Castelul Kalnoky este situat în comuna Micloşoara, la 40 de km de Braşov. Castelul a fost construit în anul 1648 de Kálnoky István III şi a servit drept conac de vânătoare.
După Revoluţie, contele Tibor Kálnoky, a 25-a generație din această familie, se stabileşte în România şi se ocupă de restaurarea castelului, astfel încât acesta se numără printre puţinele locuri din Transilvania administrate de aceeași familie care i-a dat şi numele, ceea ce înseamnă că reprezintă o poveste veche de patru secole, dar o poveste vie”. Lozinca familiei Kálnoky inscripţionată pe stâlpul de intrare în castel, tradusă în limba română este: „Nu moare cel ce speră”.
În prezent, castelul deserveşte şi ca local pentru organizarea unor eventimente private, iar pe pajiştea din faţa castelului este amenajată o scenă mică din lemn. Îmi imaginam cât de frumos ar suna un concert de muzică folk sau de rock gotic, sub clar de lună, pe pajiştea întinsă din faţa castelului. Din păcate, aflu de la ghidul castelului că deşi sunt deschişi să găzduiască evenimente publice, singurul concert organizat până acum a fost unul local.
Castelul poate fi vizitat doar în lunile de vară, iar în sâmbăta în care noi am ajuns, interiorul castelului putea fi vizitat doar începând cu ora 12.00 AM.
Lacul de Smarald de la Racoş
După vizitarea castelului Kalonky, pe un drum denivelat şi deloc circulat, ce şerpuia prin pădurea deasă, unde nu mai aveam nici semnal la telefon, am ajuns într-un final la Racoş, pentru a vizita Lacul de Smarald.
Nu era prima dată când vizitam această locaţie, însă cum în trecut am ajuns într-o zi mohorâtă de primăvară şi nu am putut admira strălucirea de smarald a lacului, am sperat că, de data asta, să avem mai mult noroc.
Spre surprinderea noastră, pentru a vizita Lacul de Smarald, Coloanele de Bazalt (Cariera MTTC) şi ruinele Castelului Sukosd-Bethlen trebuie plătit un bilet de intrate (20 RON/ adult, 15 RON / copil). Personal, mi se pare ciudat să existe o taxă pentru a te bucura de o frumuseţe a naturii, unde omul nu a intervenit şi care nu necesită vreo întreţinere specială. Cu toate acestea, lacul era înconjurat de turişti.
Deși nici de această dată nu am zărit verdele de smarald (așa cum îl văzusem în pozele Photoshop-ate găsite pe Internet), lacul format din precipitații, topirea zăpezilor și din izvoarele de adâncime identificate în timpul exploatării bazaltului, are totuși o personalitate aparte. În prezent, adâncimea maximă a lacului este de cca 18m și creste anual cu aproximativ 0.5m – 1m.
Coloanele de bazalt de la Racoş reprezintă un monument al naturii (au fost declarate arie protejată în anul 2000), se întind pe o suprafață de 1,10 hectare şi au o vechime de circa 1.3 – 1.4 milioane de ani. Există credinţe populare locale care susţin că această locaţe este încărcată cu energie pozitivă, coloanele fiind benefice pentru sănatatea călătorilor.
Castelul Sukosd-Bethlen, construit în perioada 1594 – 1603, a fost o dezamăgire pentru mine. Istoria sa este una tristă și face referire mai degrabă la o serie de evenimente care au condus la dărâmarea lui. Astfel, după ce castelul a servit timp de 200 de ani drept locuință temporară, din 1903 trece în proprietatea comunității locale și intră în proces de degradare. În anul 1945, zidul dintre strada principală este spart pentru a permite accesul mașinilor de tonaj mare, iar în anul 1962 intră în întreținerea C.A.P. și este folosit drept grânar. Evenimentul major care a contribuit la distrugerea castelului a fost cutremurul din 1977, care a crăpat o mare parte din ziduri și a dus la dărâmarea turnului nord-estic. Ruinele păreau că au fost prea puțin conservate (motiv pentru care vizita castelului a durat cel mult 10 minute) deși, conform broșurii de prezentare, comunitatea locală a încercat în nenumărate rânduri să renoveze ansamblul.
Satul Viscri
Ori de câte ori auzeam / citeam vreo ştire despre prinţul Charles care se afla în vizită în satul Viscri, mă gândeam la faptul că, deşi este situat la 80 km de Braşov, eu nu am reuşit să îl vizitez.
Satul Viscri face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO şi este locul în care prinţul moştenitor al Marii Britanii, prinţul Charles de Wales a ales să cumpere o casă, devenind cel mai important ambasador al satului transilvănean. De ce a ales fix acest sat când putea să aleagă orice altă destinaţie din această lume minunată, numai el ştie…:)
Recunosc ca am avut emoţii în drum spre Viscri. Dacă eu eram foarte entuziasmată (gândindu-mă că trebuie să fie un sat cu adevărat special din moment ce a devenit una dintre locaţiile preferate de turiştii străini în România şi este inclus în ghiduri turistice internaţionale), soţul meu era mai degrabă sceptic, spunând-mi că s-ar putea să am aşteptări prea mari, argumentând că: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Adevărul a fost undeva la mijloc, pentru că satul nu este spectaculos, însă are ceva ce te atrage.
Cum am ajuns pe uliţa principală, am văzut un puhoi de maşini şi oameni mişunând în toate direcţiile precum nişte furnicuţe curioase. Am identificat cele 2 obiective principale ale satului (exceptând casa prinţului Charles) şi anume: Biserica Evanghelică fortificată – principalul punct de atracţie al satului şi frumoasa Biserică Ortodoxă Sf. Efrem cel Nou.
Satul pare atemporal, cu oameni liniştiţi şi primitori, şi case viu colorate. Pe uliţele satului, o bună parte dintre localnici au scos la vânzare produse alimentare: dulceţuri, pâine, siropuri, brânză, feţe de masă şi ii confecţionate artizanal. Ei au înţeles că cea mai mare valoare a satului constă în autenticitatea lui şi păstrându-l intact, vor avea de câştigat. În acest sens, îmi amintesc o ştire veche din anul 2012 care spunea că: Dulceaţa şi mierea produse în satul Viscri au fost lansate, la Paris, în cadrul unui festival gastronomic. Dulceaţa produsă la Viscri este considerată cea mai scumpă din România, un borcan costând nu mai puţin de 250 de euro, şi este realizată din fructe de pădure, prezentată în ambalaje premium, fiind învelite cu ţesătură de argint.
Cum trecuse demult ora prânzului și pentru că nu aveam multe opțiuni pentru luat masa, am mers la singurul restaurant deschis, care promova gastronomia locală. Deși oferta era limitată, am avut surpriza să savurăm o mâncare deosebit de gustoasă, servită impecabil și la un preț mai mult decât accesibil.
Satul Biertan
Ultimul obiectiv turistic al zilei a fost satul Biertan (din jud. Sibiu), considerat unul dintre cele mai frumoase sate transilvănene, inclus în Patrimoniul Naţional UNESCO. Aici urma să vizităm Biserica fortificată, construită în perioada 1493-1522 în stil gotic cu influenţe baroce şi renascentiste, inclusă la rându-i în Patrimoniul Naţional UNESCO. Din păcate, noi am ajuns când deja se terminase programul de vizitare.
Tot în satul Biertan se află și „închisoarea îndrăgostiților”, construită într-unul din turnurile fortăreței. O carceră în care timp de 300 de ani soții care nu se mai înțelegeau erau închiși timp de şase săptămâni de către preotul satului în speranța că se vor reconcilia. Şi deși poate părea un coșmar, documentele arată că această formă de consiliere, „închisoarea maritală”, era mai degrabă eficientă.
Un alt obiectiv de interes în frumosul sat transilvănean este Donariul de la Biertan, un obiect sacru creștin datând din epoca constantiniană (din secolul al IV-lea), ce a fost descoperit în 1775 de către un locuitor sas la rădăcina unui stejar secular doborât de furtună în pădurea Chinedru, la circa 5 km lângă Biertan.
În drumul de întoarcere spre casă, am ales o variantă alternativă drumului principal, care ne-a purtat prin păduri bătrâne și dese, apoi prin sate transilvănene la fel de frumoase dar mai puțin cunoscute ca cele menționate mai sus.
Şi cum o zi atât de frumoasă trebuia să aibă un final apoteotic, în Făgăraș am văzut cel mai frumos curcubeu de până acum – un „simbol al legământului dintre Cer și Pământ, arborat periodic de Dumnezeu spre aducere-aminte” (Mihai Cucereavii).
Articole similare:
Calatorie in jurul lumii (Blog DE CALATORII) 