„Sunt drumuri ce ne caută demult.

Și-ajung la noi când noi suntem plecați.

În căutarea lor pe alte drumuri.„

Octavian Paler, Definiția nenorocului.

Deși nu am exagerat niciodată cu patriotismul, nu pot să nu mă simt norocoasă pentru a mă fi născut într-o țară atât de frumoasă și atât de ofertantă din punct de vedere turistic: sălbăticia Munților Carpați, magia Deltei Dunării, căldura și „tinerețea” Mării Negre, specificul și atemporalitatea statului românesc, diversitatea și savoarea gastronomiei românești, iar lista poate continua.

Am cunoscut străini care odată ajunși în România s-au îndrăgostit iremediabil de această țară și care, paradoxal, au devenit cei mai înfocați ambasadori ai României, cum am întâlnit și români care consideră natura coșul lor de gunoi și care o caută dintr-un singur motiv – goana disperată după selfie-uri.

Marele Nicolae Iorga spunea: „Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.”, parafrazându-l, as spune ca un popor care nu își respectă natura, nu se respectă pe sine însuși, așa cum nu își respectă nici viitorul – generațiile viitoare.

De ce această introducere pentru a povesti despre Transfăgărășan?! Pentru că nu îmi pot stăpâni frustrarea de a vedea unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume conform National Geographic, împânzit de pet-uri…

Revenind la Transfăgărășan, despre care realizatorul cunoscutei emisiuni Top Gear spunea: „Acesta este cel mai bun drum din lume! România îți mulțumim ca ai acest drum. Putem să rămânem aici pentru totdeauna?” a fost construit între anii 1970 – 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu.

„Invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice și ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia (care, cu o singură excepție, urmau cursul unor râuri) determină inițierea de urgență a proiectului „Transfăgărășan-ului” – un drum strategic care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului. „(Sursa: https://www.wikiwand.com/ro/Transf%C4%83g%C4%83r%C4%83%C8%99an)

Lucrările au demarat în decembrie 1969, din ambele capete, și au fost finalizate în 1974, după care asfaltarea drumului a durat 4 ani. Ruta, așa cum este ea astăzi, fiind finalizată în anul 1980.

Acest drum care pare că urcă spre cer și-a cerut tributul în vieți omenești, astfel 40 de militari și civili și-au pierdut viața pentru construirea lui.

Transfăgărăşan-ul are toate ingredientele necesare să-l transforme într-un loc de referință pentru oricine îl traversează:

• comuna Nucșoara – a doua comună ca întindere din țară, care cucerește prin peisajul pitoresc având în centrul său lacul. Puțini sunt cei care știu că Nucșoara a fost locul de proveniență a două partizane ale luptei anticomuniste din primii ani ai regimului comunist, Elisabeta Rizea și Marina Chirca.

• cetatea Poenari, care se află pe un vârf de munte la aproximativ 400 de metri față de nivelul văii, a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș. „Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-și astfel urmăritorii.” (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Poenari)

• barajul Vidraru – construcția lacului de acumulare a fost finalizată în 1965 după cinci ani și jumătate de la începerea lucrărilor.  În momentul lansării sale, „măsurat la înălțime, ocupa locul 8 în Europa și locul al 20-lea în lume. Pentru această realizare fiind necesare 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 de m³ de rocă, din care aproximativ 1 milion în subteran”.(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Vidraru)

• cascada Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, aflată la altitudinea de aproximativ 1230 m.

• tunelul Capra-Bâlea – este cel mai lung tunel rutier din România și tunelul situat la cea mai mare altitudine din țara noastră, având o lungime de 887 m, cu o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m.

• cabana Capra – situată la altitudinea de 1585 m la numai 9 km de lacul glaciar Bâlea.

• lacul Bâlea – cel mai mare lac glaciar din Munţii Făgăraş, care din anul  2005, găzduiește anual în anotimpul rece Hotelul de gheață, construit integral din zăpadă și din blocuri de gheaţă, care atrage anual peste 8000 de turiști.

În luminile calde și culorile pastelate ale unei zile însorite de mijloc de toamnă, m-am bucurat să revăd Transfăgărășanul pe înserat, atunci când valul de turiști se diminuase considerabil.

M-am bucurat, în liniște, de panorama spectaculoasă a acestui drum șerpuit și anevoios, care nu lipsește din topurile internaționale ale celor mai frumoase drumuri din lume.

Să ne bucurăm de el!