Obiective turistice in Lisabona

Barrio Alto - Lisbon
Am fost in Lisabona acum doi ani. Nu a fost o dragoste la prima vedere, deoarece vizita avea loc la sfarsit de concediu in insulele Azore, un loc de o frumusete desavarsita, iar oboseala mi-a creionat o impresie oarecum „stearsa” a acestui oras.

Lisabona imi paruse o imbinare de elemente arhitecturale vechi si noi, europene si orientale, opulente si fade… era ca si cand orasul incearca sa-si defineasca o identitate arhitecturala si este „nehotarat” pe care sa o aleaga… In timp, am inteles insa ca aceasta simbioza de elemente reprezinta chiar spiritul Lisabonei si prin urmare farmecul ei aparte.

In fapt, arhitectura orasului este expresia fireasca a istoriei sale, care initial a fost cucerit de mauri, pentru ca mai apoi sa intre in posesia europenilor. In plus, cum reprezinta o poarta de intrare din Africa in Europa, orasul si-a insusit multiculturalismul in esenta sa.

Asadar, am fost fascinata de cartierele ce au pastrat amintirea mostenirii arabe, precum si de arhitectura unor muzee precum Oceanograful sau manastirea Jeronimo (una dintre cele mai impresionante cladiri din Lisabona), a castelului maur São Jorge, a statuii Cristo Rei, iar lista poate continua, in schimb putin dezamagita de anumite cartiere care au pastrat o urma a dictaturii lui Salazar, cu blocuri vechi, anoste si lipsite de personalitate.

Privind retrospectiv, recunosc faptul ca am fost nedreapta fata de acest oras, intrucat initial nu l-am gasit fascinant. In schimb, pe masura ce inaintam de-a lungul si de-a latul ma simteam tot mai atrasa de el. De fapt, cred ca orasul este foarte asemanator unui cantec fado (specific Portugaliei), care este profund, melancolic, chiar cu un pronuntat aspect dramatic uneori, dar care te atrage asemeni cantecului unei sirene, ca intr-un miraj, fara ca macar sa poti realiza ce se intampla cu tine…

Cu toate acestea, cred ca doua elemente definesc cu desavarsire farmecul Lisabonei – marea si oamenii. Marea – o prezenta atat de frumoasa si de puternica aduce un romantism aparte locatiei. Imi amintesc apusul de soare din Praça do Comércio printre alte zeci de suflete care priveau marea cucerite de farmecul ei aparte. A fost un moment unic! Linistea locului era intrerupta doar de valurile inspumate ale marii, iar privirea imi era pierduta in nemarginirea absoluta a oceanului. Efectiv aveam sentimentul ca ma aflu la un capat… de continent, de civilizatie si de lume…

In opozitie cu linistea din tarm este cartierul Baixa sau „Orasul de Jos”, unde se afla castelul Sao Jorge, ce a fost construit dupa marele cutremur din anul 1775, care ar fi distrus 85% din oras. Bulevardul pietonal al cartierului reprezinta o zona cu magazine de lux, restaurante, terase si o multime de oameni, de toate nationalitatile, fascinati de agitatia si veselia ce caracterizeaza bulevardul. Trebuie insa specificat faptul ca restaurantele din Baixa practica preturi cu mult mai mari decat celelalte restaurante din Lisabona.

De asemenea, pictura „azulejos” care s-ar traduce „piatra putin lustruita”, traditie mostenita de la mauri este un element pe care nu il poti rata. Fiind prezenta mai la tot pasul in Lisabona, se regaseste in interiorul restaurantelor, teraselor, pe fatadele cladirilor si chiar in metroul din Lisabona.

Cateva dintre obiectivele turistice din Lisabona care mi-au atras atentia ar fi:
Funicularul Santa Justa, un lift ce a fost proiectat de un discipol al lui Gustave Eiffel cu scopul de a lega cartierul Baixa de Largo do Campo;
Piata Dom Pedro IV cunoscuta ca Piata Rossio – un loc animat, inconjurat de cladiri cu o arhitectura interesanta si punctul de plecare al autobuzelor turistice;
Parque das Nacoes, ce are ca piesa centrala renumitul Oceanario de Lisbo. Intr-un acvariu de dimensiuni impresionante se gasesc 25.000 de specii de animale marine si plante din apele din jurul Antarcticii, precum si din oceanele Atlantic, Pacific si Indian;
Statuia Cristo Rei, copie a mult mai celebrei statui a lui Iisus din Brazilia, avand o inaltime de 133m si inaugurata in 1959. Cu siguranta nu am sa uit imaginea acestei statui, vazuta din Praça do Comércio. Aparitia ei printre nori, mi-a creat senzatia de naluca, parand ca are la baza intreaga maretie a oceanului.
Podul 25 de Abril (25 Aprilie) ce leaga Lisabona de Almada. Avand o lungime de 2277 metri, ocupa locul 4 in topul celor mai lungi poduri suspendate din Europa si locul 27 din lume, avand o constructie asemanatoare cu cea a Podului Golden Gate din San Francisco.
Turnul Belem, unul dintre simbolurile Lisabonei, a fost construit in secolul al XVI-lea la ordinul Regelui Manuel I si este inclus in lista Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1983, pentru importanta avuta in timpul „Marilor Descoperiri”, fiind punctul de plecare pentru numeroase expeditii pe mare.

Lista poate continua cu multe alte obiective turistice precum: Manastirea Jeronimos , Manastirea Carmo, catedrala Se, intreg cartierul Belem, etc.

As reveni cu mare placere in Lisabona, intr-un city break, si cred cu convingere ca acest oras are un farmec ce se lasa descoperit treptat. De asemenea, consider ca pentru a putea aprecia Lisabona la justa sa valoare turistica, trebuie sa ii cunosti istoria!

In final, Lisabona de astazi reprezinta rezultatul unei istorii glorioase (epoca Marilor Descoperiri), zbuciumate (invazia maurilor), tragice (dictatura Salazar) si moderne (noile cartiere cu cladiri avand o arhitectura avangardista, construite dupa anul 2000).

Pentru a putea „aprecia” Lisabona, va invit sa priviti pozele de mai jos, in acorduri de Fado!

Turnul Belem - Lisabona-Portugalia

Monumentul Exploratorilor-Lisabona -Portugalia

Manastirea Jerónimos-Lisabona

Piata Rossio-Lisabona

Baixa-Lisabona

Barrio Alto-Lisbon

Lisbon

Lisbon - Portugal (2)

Lisabona- Portugalia

Lisbon-Portugal

Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.