Întotdeauna când mă întorc dintr-un loc care a avut un impact aparte asupra mea mi se pare că orice aș scrie despre locul respectiv nu ar reda, cu adevărat, frumusețea lui și mai ales ceea ce am simțit vizitându-l. Acest lucru mi s-a întâmplat și cu Mauritius.

O destinație de o frumusețe pură, deosebită, la care încă mă gândesc cu multă melancolie. Un loc pe cât de îndepărtat, pe atât de frumos și de sărac deși, conform statisticilor, Mauritius are cel mai mare venit pe cap de locuitor din Africa.

Istoria insulei Mauritius

Mauritius se găsește la 900 de km de Madagascar, având o suprafață de 2,040 km² (aproximativ 80% din mărimea Luxembourg-ului). Se crede că insula Mauritius, nelocuită, ar fi fost descoperită de către navigatorul portughezul Pedro Mascarenas în anul 1512. În 1598 insula a fost ocupată de către olandezi și a primit numele principelui Moritz (Mauriciu) de Nassau-Orania.

Olandezii au defrișat pădurea tropicală, vânzând cheresteaua scumpă și înființând plantații de trestie de zahar. Astăzi sunt arii imense de plantații de trestie de zahăr pe teritoriul Mauritius, ele reprezentând jumătate din insulă și circa 90% din terenul său agricol.

Zahărul, vanilia și romul sunt produsele care au făcut cunoscută insula Mauritius, după turism și pasărea dodo. Ani de-a rândul, chiar și România a importat zahăr din Mauritius.

În anul 1715, insula este preluată de către francezi de la olandezi și își schimbă denumirea în Isle de France. Guvernatorul francez al insulei stabilește capitala la Port Louis, extinde plantațiile de zahăr și aduce sclavi din Africa să lucreze pe plantații.

În 1810, insula intră în posesia Marii Britanii, iar după 1835 când sclavia a fost abolită, sunt aduși lucrători din India pentru lucrul plantațiilor de zahăr.

Societatea

Două lucruri m-au impresionat cu adevărat în Mauritius: societatea și plajele. Dacă în cazul Norvegiei, am fost impresionată de o societate evoluată, unde fiecare lucru părea să fie la locul lui, o societate spre care tindem cu toții, în cazul Mauritius, societatea mi-a atins cele mai adânci simțiri. Voi explica din ce motive.

După un drum interminabil (București – Paris, Paris – Saint Louis – în total, apropare 20 de ore pe drum), ajunși în capitala insulei am decis să mergem cu autobuzul până la pensiunea unde eram cazați. Primul impact a fost unul înfricoșător. Am urcat într-un autobuz murdar, a cărui ușă nu se închidea prea bine, strâmt, populat de câțiva indieni care se uitau cu ochi întrebători la noi.

Trebuie să specific faptul că se conduce pe partea stângă (volanul fiind pe partea dreaptă a mașinii), iar autobuzul rula cu o viteză amețitoare. Cu o mână țineam bagajul care aluneca în toate direcțiile, iar cu cealaltă mă țineam cu putere de bară, rugându-mă să ajung cât mai repede la destinație.

Am oprit în gara centrală, un loc murdar, pustiu, fără nici un indicator și cu vreo 2 autobuze staționate. Toți călătorii au coborât în această gară cu excepția unei bătrâne indience care stătea cu vreo două locuri în spatele meu și care de fiecare dată când întorceam capul îmi zâmbea timid și binevoitor. Recunosc că, chipul ei blajin și muncit, precum și lumina din ochii ei m-au determinat să interacționez cu ea. Cum ziua aceea era ploioasă, am întrebat-o ceva despre vreme în limba franceză. Ea mi-a răspuns într-o franceză impecabilă, continuând să-mi zâmbească în timp ce îmi vorbea. Timid, se mută fix în spatele meu și ne povestește cu reală mândrie locală ce locuri merită vizitate, de unde ne putem face cumpărăturile, care sunt cele mai bune restaurante, etc. cu profesionalismul unui ghid turistic iar, la final, se oferă să-i spună șoferului care cunoștea doar creola unde să ne oprească.

Am rămas uimită de bunăvoința și de dorința ei de a ne ajuta. Printre altele, aflăm că vorbește foarte bine și limba engleză (ceea ce nu se întâmplă foarte frecvent deși limba engleză este limba oficială, este vorbită de sub 1% din populația țării) și cu o demnitate însoțită de sentimente complexe de durerea de a nu-și avea fata alături, dar și de bucuria de a-și ști fata pe un „drum mai bun”, ne povestește că fata ei locuiește în Marea Britanie, fiind plecată ca studentă și ulterior stabilindu-se de mult timp acolo.

În timp ce dialogam cu această indiancă, într-un mod inexplicabil, m-am simțit foarte apropiată de ea, ca și când ne-am fi cunoscut cândva, într-o altă viață (deși nu cred în existența unor vieți anterioare), însă cred că am văzut în ochii ei aceeași lumină și omenie pe care am mai văzut-o doar la bunica mea dragă din partea mamei. Poate acest lucru mi-a dat un sentiment de familiaritate pe care nu l-am mai trăit până acum, iar când a coborât, am simțit că aș fi vrut să rămână în continuare cu mine.

Revenind la societatea din Mauritius, această numără 1.3 milioane de persoane, dintre care 68% locuitori de origine indigenă și 27% creoli, care vorbesc creolă, franceză, engleză, precum și dialecte indiene. Ceea ce este interesant este faptul că, deși au religii diferite: hinduism, budism, creștinism și islamism, reușesc să trăiască într-o armonie perfectă, fiecare respectând religia și obiceiurile celuilalt. Așadar, pentru cei care încă cred că nu se poate ajunge la un echilibru și la toleranță între marile religii ale lumii, Mauritius vine ca un contraexemplu.

Grupurile etnice din Mauritius au reușit să-și păstreze cultura, religia și limba, fiind un exemplu de societatea multietnică și tolerantă. Cum 50% din populație este de religie hindusă, 1/3 romano-catolici și 17% musulmani, Mauritius are un număr foarte mare de sărbători religioase.

Insula este una dintre cele mai dens populate țări din lume, locuitorii ei fiind descendenți ai europenilor, africanilor, indienilor și ai chinezilor.

Vremea

Am călătorit în această insulă în luna iulie, iar cum insula este situată în emisfera sudică și prin urmare în anotimpul ploios, acest lucru s-a tradus prin faptul că în fiecare zi/noapte din concediu a plouat foarte mult. După-amiezile erau ploioase, însă cu puțin noroc, dimineața ne puteam bucura de 2 sau 3 ore de soare de care încercam să profităm la maxim, iar de la ora 18.00, întunericul punea stăpânire peste insula puțin luminată.

Exceptând simbolul național, pasărea dodo, cred că insula mai are un simbol neoficial – umbrela:). Fie că este folosită pe timp de ploaie sau de soare puternic, pentru populația din Mauritius (și în special pentru femeile indience) umbrela este nelipsită.

Din câte am înțeles de la un angajat al aeroportului, perioada cea mai favorabilă și care abundă în turiști este Ianuarie-Februarie.

Temperatura medie anuală este de 23°C, iar umiditatea este foarte ridicată, și de asemenea, este cunoscut faptul că Mauritius este frecvent lovit de furtuni tropicale.

Gastronomia

Mauritius, asemeni insulei Seychelles, reprezintă un rai al fructelor tropicale. Trebuie să mărturisesc că bananele micuțe și extrem de dulci, cumpărate de la un localnic, nu aveau nimic în comun cu bananele pe care le consumăm în România (ceea ce îmi ridică mari semne de întrebare cu privire la modul în care acestea sunt produse/tratate/depozitate).

Pe de altă parte însă, pentru a contrabalansa abundența de fructe exotice, există o lipsă acută de alimente de bază precum: pâine, ouă, mezeluri… în magazinele locale, iar în supermarket-urile marilor orașe turistice nu există o diversitate prea mare a produselor.

Gastronomia insulei Mauritius se bazează pe bucătăria creolă, chineză și pe cea indiană (caracterizată prin utilizarea multor mirodenii, în special curry), iar un preparat omniprezent în restaurante și foarte gustos este creveți cu vinete și curry.

Obiective turistice in Mauritius

Deși știam că Mauritius este o destinație destul de căutată și prețuită în special pentru plajele sale, insula fiind declarată de mai multe ori „Insula cea mai vizitată din lume (the World’s Leading Island Destination)”, iar în anul 2011 plaja Trou Aux Biches primind titlul de „Cea mai frumoasă plajă din lume” din partea World Travel Awards, mă așteptam totuși să găsesc și alte obiective turistice. Surpriză însă, exceptând plajele extraordinare (de care, din păcate, nu m-am bucurat prea mult din cauza vremii), sunt destul de puține obiective turistice. O listă a obiectivelor turistice pe care le-am vizitat în Mauritius o găsiți mai jos:

• Plajele din nord și nord-vest: Trou-aux-Biches, Flic and flac și Grand Baie – nisip fin și alb, apă caldă, curată și limpede și plaje foarte puțin populate. Ce poate fi mai frumos?! Poate puțin mai mult soare și absența ploii, însă în mod cert nu am mers în Mauritius în anotimpul potrivit…
• Chamarel în Flic en Flac este cunoscut pentru două obiective turistice foarte interesante:Pământul în 7 culori și Cascada Chamarel
• Pământul în 7 culori (Seven Coloured Earths): roşu, maro, violet, verde, albastru, violet şi galben. Un petec de pământ denivelat, colorat natural în 7 nuanțe diferite ca rezultat al activității vulcanice, este un loc unic în lume ce cu siguranță merită vizitat. 
• Cascada Chamarel este cea mai renumită cascadă din Mauritius, ce are o înălțime de aproximativ 100 de metri.
• Cascada Alexandra este situată la 700 de metri deasupra oceanului. Drumul parcurs pentru a ajunge aici a fost unul foarte interesant, am trecut printr-o pădure cu copaci foarte apropiați ce creau senzația de pădure bântuită, am trecut un râu și am urcat mai multe scări pentru ca, în final, să vedem o cascadă foarte frumoasă în mijlocul unei imensități de verdeață.
• Rezervația La Vanilia care adăpostește 2000 de crocodili, 1000 de broaşte ţestoase uriașe, 23 000 de specii de insecte, iguane, lilieci, etc. Cunoscut este si restaurantul Rezervației care are în meniu friptura de crocodil, ce-i drept,  la un preț nu foarte accesibil.
• Capitala Port Louis este considerat cel de-al doilea mare centru financiar al Africii după Orașul este un amalgam al contradicțiilor, clădiri care par că ating norii, ce vin în antiteză cu sărăcia și mizeria de la periferii. Orașul este supra-aglomerat și a fost o reală aventură să găsim un loc în care să putem mânca fără teama de o toxiinfecție alimentară.
• Gango Talao (Grand Bassin). Recunosc că nu știam la ce să mă aștept atunci când am ajuns în acest loc. Am oprit mașina în vârful unui munte, am coborât și, dintr-o dată, aud cum tot văzduhul răsună de incantații hinduse din care tot ce înțelegeam era Shiva. După câteva secunde, văd un autocar care transporta în special femei indience, îmbrăcate în costume deosebit de frumoase, ce duceau coșuri în mână și intrau în încăperea de unde se auzeau cântările hinduse. Uitându-ne mai bine, vedem mai jos, un lac în care intrau oameni și spuneau rugăciuni cu mâinile ridicate spre cer, în jurul căruia era plin de maimuțe. Frigul de pe munte, cântecele hinduse care răsunau cu putere și ritualul la care părea că suntem martori îmi dădu fiori. Ulterior am citit că acest loc este cel mai important loc de pelerinaj hindus din afara Indiei, iar statuia zeiței Shiva de 30 metri, aflată la câțiva metri depărtare de lac, se clasează pe locul 3 în topul celor mai înalte statui Shiva din lume.

În Mauritius se promovează turismul ecologic, cele mai multe hoteluri și pensiuni sunt foarte modest dotate (în pensiunea unde am locuit camera era dotată cu un pat mare, o măsuță și un dulap fără TV, însă exista wifi), magazinele și supermarket-urile sunt puține și prost aprovizionate, iar excursiile opționale sunt destul de scumpe.

Mauritius mi-a lăsat amintirea unui loc special. Un loc de o frumusețe naturală deosebită (mulți considerând că Mauritius este atât de frumos precum raiul, de exemplu, Mark Twain spunea: ”Posibil ca Mauritius să fi fost făcut mai întâi și apoi Raiul„), un loc în care marile religii ale lumii au înțeles să trăiască în toleranță unele cu altele, un loc în care bogăția și sărăcia coabitează fără resentimente și, ceea ce este cel mai important, în care omenia și bunătatea guvernează sufletele încă pure ale oamenilor care par că nu au fost rătăcite în pustietatea caracteristică societății occidentale.