Martinica – insula din Caraibe de o frumusețe apăsătoare

Trecutul nu poate fi șters, dar poate fi reparat.

Îmi doream de mult timp să ajung în Martinica, mă fascina încă din timpul Facultății, însă nu mi-am imaginat nicio clipă câte de multe are de oferit din punct de vedere turistic exotica insulă din Caraibe și ce impact emoțional va avea asupra mea.

Ceea ce este definitoriu pentru Martinica este frumusețea ei apasătoare. Autenticitatea, vegetatia fabuloasă (cred că este insula cu cea mai frumoasă vegetație din câte am văzut până acum), precum și trecutul tumultos (exterminarea populației amerindiene, sclavagismul, erupția vulcanică din 1902) îi conturează o personalitate aparte, care pare că nu și-a uitat trecutul și nici nu l-a ʺiertatʺ, însă privește încrezătoare spre viitor.

Martinique

Numele insulei vine de la « Madinina », « Madiana », « Mantinino » denumiri ce au fost folosite de către indienii din Caraibe. Deși se consideră că în mod oficial insula a fost descoperită de Christophe Colomb în 1502 în timpul celui de al 4-lea voiaj în Indii, există dovezi care arată că primul explorator care a văzut insula a fost Alonso de Ojeda în timpul expediției din 14991500. De asemenea, mai apare și pe harta lui Juan de la Cose în 1500, precum și pe harta lui Alberto Cantino în 1502 cu numele de Joanacaera (formată din prefixul ioüana = iguană și sufixul caéra = insulă) în traducere Insula iguanelor din cauza numărului mare de șerpi veninoși.

Cristofor Colomb auzise despre insulă încă din timpul celei de a doua călătorii în Indii. Conform wikipedia, cum amerindieni credeau că insula era populată exclusiv de femei, Colomb ar fi tradus Matinino drept Insula femeilor, în timp ce Encyclopædia Universalis și Britannica susțin că ar fi fost tradus drept Insula florilor.

Numele de Martinique (Martinica) a fost dat în timpul secolului al XVII prin analogie cu Dominique (Dominica).

Istoria insulei este una tumultuoasă și dureroasă, cea mai mare parte a obiectivelor turistice ale insulei făcând referință la sclavagism, la plantațiile de trestie de zahar pentru producția romului, precum și la erupția vulcanică din 1902.

Un șir lung de suferințe, care au început în anul 1658, când 600 de francezi cu binecuvântarea preoților, încep lupta împotriva populației indigene a insulei, care este masacrată în cea mai mare parte, supraviețuitorii refugiindu-se în insulele învecinate Saint-Vincent și Dominica.

Victoria francezilor deschide calea colonizării, iar pentru culturile vaste de trestie de zahăr este nevoie de forță masivă de lucru, context în care sunt aduși sclavi din Africa Neagră. Astazi 45% din populația insulei sunt urmași ai sclavilor africani și doar 15% din populație este de origine europeană.

Pentru a-i educa, precum și a pentru le construi o conștiință europeană creștină, are loc o evanghelizare în masă a sclavilor africani din Martinica.

După ce sclavagismul a fost interzis în 1848, în insulă au fost aduși muncitori din India și China, însă rănile lăsate de sclavagism au rămas încă deschise. Așa se explică faptul că, chiar cu o săptămână înainte de a ajunge în Martinica, a fost arsă din temelie statuia împărătesei Josephina (după ce cu ceva timp înainte fusese decapitată), prima soție a Împăratului Napoleon Bonaparte, născută în Martinica și suspectată că ar fi avut un rol în instaurarea sclavagismului pe insulă.

Statuia Josephinei era pe lista obiectielor pe care doream să le văd în Fort de France întrucât eram intrigată de faptul că localnicii au decapitat-o (ceea ce indica o revoltă încă activă împotriva celor care au instaurat sclavagismul pe insulă). Așadar, am ajuns la locul semnalat de Google, ne-am uitat în toate directiile dar statuia lipsă… Întrebăm un vânzător ambulant din zonă unde este statia, iar acesta ne arată soclul ars din temelii în urmă cu o săptâmână. Ba mai mult, ne arată un filmulet cu statia în flăcari, relatându-ne cu un obiectivism de jurnalist cele întâmplate. Am simțit că atitudinea localnicilor din Martinica față de albi (respectiv de turiști, marea majoritate francezi) este una mai degrabă reticentă, percepându-i drept o sursă de venit.

Însă, pentru a mai șterge din erorile trecutului, de zeci de ani statul Francez alocă un număr consistent de burse de studiu în Franța elevilor eminenți din Martinica. Ba mai mult, rata de alfabetizare pe insulă este de 97,7%, aceasta fiind considerată intelectualitatea antilelor, cum mulți intelectuali francezi sunt originari sau rezidenți aici.

Dacă în secolul al XX-lea, economia insulei era dominată de culturile trestiei de zahăr și de plantațiile bananiere, astăzi acestea contribuie doar cu 6% la PIB-ul insulei, în timp ce turismul reprezintă peste 80% din PIB.

Populația insulei este creolă, iar limba vorbită este limba franceză (foarte puțini localnici vorbind limba engleză). Cea mai bună perioadă pentru a vizita insula este din februarie până în mai. Noi am mers în extrasezon, când insula este adesea măturată de ploi sau furtuni tropicale. În cazul nostru a fost chiar mai rău, întrucât în timpul sejurului insula a fost atinsă de uraganul Elsa, ceea ce s-a tradus prin zboruri anulate, restaurante închise și șosele afectate de furtună.

Obiective turistice în Martinica

1. Habitation Clement – încă din aeroport, ești înconjurat de afișe care prezintă această distilerie de rom, care este și cea mai frumoasă din Martinica. Cum romul de Martinica este unul dintre cele mai apreciate din lume, o mare parte din obiectivele turistice sunt, în fapt, distilerii de renume cu o istorie îndelungată, existând pe insulă chiar și un Muzeu al Romului. Revenind la Habitation Clement declarată Monument istoric în 1996, aceasta a fost aleasă drept locul de întâlnire dintre François Mitterrand și George Bush în anul 1991. Dincolo de faptul că frumusețea locului m-a cucerit de la bun început, la finalul vizitei, când am mers să cumpărăm câteva sticle de rom, vânzătoarea ne întreabă de unde suntem, iar când răspund România, ea exclamă entuziasmată : ʺAm fost în România, la Craiova.. la o nuntăʺ. 😊 Șocată pentru câteva momente de faptul că o creolă din Martinica îmi vorbește cu atât entuziasm de Craiova 😊, am continuat discuția întrebând-o cum i s-a părut pălinca din România, la care ea răspunde: ʺMult mai tare ca orice rom pe care l-am băutʺ. 😊) În jurul nostru, restul clienților asistau involuntar dar curioși la discuție, însă văzând reacției ei când vorbea de România, a fost unul dintre puținele momente când am simțit că a spune că vin din România este privit mai degrabă cu admirație decât cu reticență și am convingerea că, în câțiva ani, voi simți din ce în ce mai des asta.

2. La Savane des Esclaves (Savana Sclavilor) – un loc pe cât de interesant, pe atât de apăsător, care prezintă modul de viață al locuitorilor unui sat autentic din Martinica, din secolul al 19-lea, când Napoleon restaurase sclavagismul. Casele și sclupturile în lemn recreează într-un mod realist scene de viață, de muncă, sau de pedepsire ale sclavilor africani. Sentimentul avut la ieșire a fost mai degrabă de milă și empatie pentru condițiile dificile de viață din aceea epocă, decât de fascinație pentru măiestria cu care a fost construit atât de real și frumos satul.

3. An Mao The Legacy of Ancestors – o locație nu foarte accesibilă, construită pe spațiul unde au trait sclavi fugari, și apoi cei dintâi după abolirea sclaviei. Noi l-am găsit închis, însă platoul unde este situat permite o panoramă frumoasă a țărmului colorat care se continuă cu albastrul nesfârșit al mării.

Martinica

3. St Pierre – este fosta capitală a insulei ce a fost distrusă de vulcan în 1902, drept urmare este considerat Pompeiul Caraibelor. Înainte de a ajunge în Martinica, m-am documentat rapid asupra obiectivelor turistice. După ce am citit despre istoria acestui oraș, am zis că este un obiectiv pe care cu siguranță nu vreau să-l ratez. Saint-Pierre, a fost cel mai important oraș din punct de vedere economic și cultural din Martinica, fiind principalul port de pe insulă pentru navele de croaziere. Mai mult, datorită frumuseții sale și a vieții animate din orașul aflat în plină dezvoltare, St. Pierre a fost denumit Perla Indiilor de Vest sau Parisul Caraibelor. Însă totul se sfârșește în doar câteva minute pe 8 mai 1902, când vulcanul activ de pe Muntele Pelée erupe omorând instant peste 30 000 de oameni și distrugând din temelii orașul.

Deși vulcanul începe să fumege în 1792, apoi în 1851, timp de 50 de ani a stat liniștit, părând că nu îi va mai supăra pe locuitorii insulei prea curând. În aprilie 1902 vulcanul se trezește, semnalând subtil prin nori de vapori de sulf care au căzut peste munte, ruperea unui cablu telegrafic subacvatic care lega Martinica de Dominica și apariția bruscă a unui lac în caldeiră.

Câteva zile mai târziu, în noaptea de 2 mai, are loc o mică erupție, iar semnalele au continuat și în zilele următoare. Deși populația începuse să se îngrijoreze, ziarele locale raportau că sunt în siguranță.

Pe 5 mai, un amestec de noroi și apă fierbinte distruge o fabrică de zahăr, iar resturile care s-au revărsat în ocean au provocat un tsunami de 3 metri ce a inundat orașul. Mai mult, reptilele invadează orașul. Vipere gigantice și serpi veninoși iau viața a peste 50 de oameni și a zeci de animale, iar efortul soldaților de a-i împușca pentru a salva orașul devine inutil.

Pe 6 mai flăcări albastre anunțau sosirea magmei în crater, iar pe 7 mai vulcanul din muntele Saint Vincent erupe ucigând peste 1500 de oameni.

Chiar în aceeași zi o comisie numită de guvernator dă asigurări că muntele Pelée nu prezintă un pericol. Însă dezastrul se produce chiar în ziua următoare, pe 8 mai, când o explozie infernală de gaz fierbinte și resturi vulcanice a șters orașul St. Pierre. În doar câteva clipe, cei 30.000 de locuitori pier din cauza sufocării și a arsurilor, inclusiv guvernatorul, care venise cu familia sa pentru a liniști populația.  Analizele ulterioare bazate pe lemnul ars au dat estimări de temperatură, sugerând că temperatura norului de gaz a fost cuprins între 350 și 400 de grade Celsius. Erupția vulcanului de pe muntele Pelée a fost considerată cel mai mare dezastru vulcanic al secolului al XX-lea și al 3-lea cel mai mortal din istoria omenirii. (Sursa: https://www.earthmagazine.org/article/benchmarks-may-8-1902-deadly-eruption-mount-pelee/)

Este cutremurător să mergi pe ruinele unei biserici rase de la suprafața pământului de explozia mortală, dar și mai impresionantă este vizita la muzeul care relatează prin imagini foarte sugestive viața înfloritoare a orașului înainte de 8 mai, semnele premergătoare dezastrului, precum și imagini surprinse după catastrofă. De asemenea, la intrarea în muzeu pereții sunt încărcați cu numele victimelor cunoscute ale acestui dezastru natural. Astăzi orașul este aproape în ruină, fără a mai aminti de vremurile sale de glorie.

5. După vizita orașului St. Pierre, am ajuns în punctul cel mai nordic al insulei, pe ultima palmă de pământ de unde se vedea în larg doar nemărginirea mării. Regiunea nordică a insulei are cea mai abundentă vegetație (care seamănă cu jungla din Costa Rica), iar stâncile sunt îmbrăcate până la refuz de un verde viu.

6. Cap 110 Mémoire et Fraternité – amintește de un naufragiu produs în noaptea de 8 spre 9 aprilie 1830, când un vapor care transporta în mod clandestin un număr necunoscut de captivi africani se lovește de stânci. Poziția 110 care dă numele monumentului este cea din Golful Guineei de unde probabil provenea nava, iar culoarea albă marchează doliu și dimensiunea funerară a monumentului (albul fiind considerat culoarea doliului atât în Antile cât și în Africa de Vest). Absența lanțurilor dintre statui se explică prin faptul că, captivii africani care au murit pe loc nu au fost niciodată sclavi pe solul insulei.

7. Diamond Rock – Roca ce se înalță semeață din spuma mării este probabil cel mai fotografiat obiectiv turistic din Martinica. Cu toate acestea, Diamantul are și o importantă strategică, întrucât ocuparea rocii permitea controlul navigației între Sf. Lucia și Martinica și, implicit, controlul asupra insulei. Britanicii au cucerit roca în 1803 în timpul războaielor napoleoniene și s-au adăpostit aproape un an pe Diamond cu echipamente militare și alimente. Mai multe informații despre povestea ocupării britanice a rocii găsiți aici: https://ro.ripleybelieves.com/what-is-unique-about-martinique-s-diamond-rock-10028

8. St Anne – cel mai sudic sat al insulei, dar și cel mai frumos, o zonă liniștită în ciuda faptului că este o zonă mai comercială. Aici găsiți cu siguranță un restaurant deschis chiar și în extrasezon, când furtunile mătură insula.

9. Satul de la Poterie des Trois-Ilets se remarcă prin produsele de olărit pictate în culori pline de viață, precum și de meșteșugari care vând bijuterii sau decorațiuni handmade. De asemenea, nu trebuie ratat Muzeul de Scoici din sat, unde am văzut cochilii de toate formele și culorile, din toate colțurile lumii, În apropiere de sat se află Maison de la Canne (Muzeul Trestiei de Zahăr) care atrage mai degrabă prin frumusețea exterioară a construcție decât prin informația furnizată, precum și casa unde s-a născut Marie Josèphe Rose Tascher de La Pagerie, prima împărăteasă a Franței, Josephine.

10. Grande Anse des Salines cu plaja Plage des Salines – este cea mai frumoasă plajă de pe insulă și, prin urmare, cea mai aglomerată. Am avut norocul să ajung pe plajă la apus de soare, când nu mai era nimeni, doar o multitudine de crabi care circulau grăbiți să ajungă rapid acasă până se lasă întunericul. Liniștea deplină întreruptă doar de valurile care se loveau agitate de mal și soarele care se grăbea și el să meargă la culcare, au creat un peisaj perfect, pe care sigur nu-l voi șterge curând din ochii minții. După câteva momente meditative, de contemplare a perfecțiunii naturii, m-am gândit că Raiul trebuie să fie așa…liniștit, frumos, perfect.

11. Château Dubuc – sunt ruinele unei foste habitații agricole construite de Pierre du Buc, originar din Normandia care debarcă în anul 1657 în Martinica, ascunzându-se în Antilele franceze după ce și-ar fi ucis într-un duel un verișor. Deși urma să fie arestat de muschetari, primește o concesie pentru expedițiile sale împotriva indienilor din Caraibe, iar în 1671 se instalează în regiunea La Trinité unde începe să cultive trestie de zahar și tabac. Fără să fi citit în prealabil istoria locului aflat la marginea insulei și înconjurat de o pădure de mangrove am simțit că se dorește a fi un loc greu accesibil, un fel de ascunzătoare la care nu se poate ajunge prea ușor. Interesant este că atunci când intri în Muzeu ți se arată pe o planșă niște fructe asemănătoare cu niște merișoare, care sunt extrem de otrăvitoare și care se găsesc în pădurea de lângă castel. Copacii care le produc sunt marcați cu vopsea roșie, iar sugestia ghidului era să se păstrăm o distanță considerabilă de aceștia.

12. Fort de France mi s-a părut un oraș aglomerat, cu străzi foarte înguste, care mai degrabă mă duc cu gândul la orașele din America Latină decât la Franța. Cel mai interesant obiectiv mi s-a părut Bibliothèque Schoelcher, numită după Victor Schoelcher, activist pentru eliminarea sclaviei în coloniile franceze. Biblioteca a fost construită în Paris și prezentată în Expoziția Mondială din 1889, înainte de a fi dezasamblată și expediată la Martinica.

13. Alte obiective turistice interesante pe insulă mai sunt Grădina Botanică Balata care se remarcă print-un lanț de poduri suspendate din cabluri și lemn, de unde se poate admira vegetația luxuriantă din împrejurimi. Aproape de Grădina Botanică, se află frumoasa biserică Sacre Coeur de Balata, o replică de mărime mică a Bazilicii Sacré-Coeur din Paris, care în momentul vizitei noastre servea drept loc de filmare pentru serialul Tropiques criminales.  În ceea ce privește Grădina Zoologică, în afară de frumoasele păsări flamingo, precum și de cel mai amuzant șoricar pe care l-am văzut în viața mea (regret și acum că nu l-am filmat 😊), care se plimba non-stop dintr-un capăt în altul al cuștii ca și când ar fi abătut și agitat, bătătorindu-și cărarea, m-a încântat locul dedicat Piraților din Caraibe unde, într-o carte veche, este amintit și legendarul pirat Jack Sparrow.

O listă extinsă a obiectivelor turistice din Martinica găsiți aici: https://www.tripadvisor.com/Attractions-g147327-Activities-a_allAttractions.true-Martinique.html.

Cu siguranță Martinica nu este o destinație foarte populară. Însă odată ajuns aici, amalgamul de istorie, vegetația abundentă presărată cu flori multicolore, peisajele edenice, plajele de vis, precum și spiritul Caraibelor îți cuceresc mintea și îți fermecă sufletul.

Categorii: Martinica, Martinique | Etichete: , | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Martinica – insula din Caraibe de o frumusețe apăsătoare

  1. O întrebare pe care o am în minte de ceva vreme face referire la felul în care îți alegi destinațiile de vacanță. Exceptând experiența din Delta Dunării care a fost cauzată de Covid-19, vroiam să te întreb pe ce criterii îți alegi locurile de vacanță. De ce întreb asta? Te cunosc de ceva timp și în marea majoritate a concediilor, ți le petreci în zone pe care abia le găsesc pe hartă (ex. Martinica). Nu ți-a fost niciodată teamă că nu vei avea ce face în locațiile respective ori că ar putea fi periculoase (și aici nu mă refer neapărat la terorism sau oameni răi – stil Nigeria, ci la fenomene meteo etc). Mulțumesc anticipat pentru răspuns și îți doresc o zi excelentă!

    Apreciază

    • Multumesc pentru întrebare, Florin! Este adevarat ca sunt fascinată de locații exotice, culturi foarte diferite de cea europeană și asta e un criteriu important de selecție. Însă, mă bucur de orice locație nouă din țară sau străinătate pe care o descopăr și sunt un turist extrem de curios și atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu. 😊
      În ceea ce privește evitarea unor destinații periculoase, în mod cert verific site ul MAE pentru a-mi face o idee despre nivelul de risc la care mă expun. Asta e și unul dintre motivele pentru care încă nu am ajuns în Peru, deși îmi doresc foarte mult!:(
      O zi cât mai frumoasă și te mai aștept cu comentarii pe blog!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: