Imi place mult sa calatoresc! Dar poate si mai mult imi place sa descopar istoria altor culturi si civilizatii, iar unul dintre cei mai buni indicatori in acest sens este arhitectura urbana. Desi recunosc valoarea lucrarilor care au la baza arhitectura moderna, constructiile gotice au totusi un farmec aparte, ce greu poate fi egalat.

Poate vi s-a intamplat sa va aflati in fata unei cladiri a carei arhitectura sa va lase muti de uimire si singura senzatie pe care sa o incercati sa fie: „Cum de au putut realiza asa ceva?!”…Ei bine, aceasta a fost trairea mea in fata Domului din Milano…

Dar sa o luam cu inceputul…Povestea are loc in primavara destul de „neprietenoasa” a anului 2007, cand mi-am convins o parte din colegii din Strasbourg, sa petrecem un week-end in Milano. Fiecare dintre noi a plecat la drum purtand in suflet anumite clisee legate de Milano precum: Domul din Milano, celebrul stadion San Siro, lacul Como, bucataria italiana la ea acasa, etc…Cert este ca am pornit la drum cu masina la revarsatul zorilor, traversand Elvetia cea rece si muntoasa, pentru a ajunge intr-o dimineata incetosata in Milano.

Sincera sa fiu, primul impact nu a fost unul pozitiv; in primul rand circulatia mi s-a parut de-a dreptul haotica, fiecare sofer parea ca circula dupa niste reguli de circulatie numai de el stiute. De asemenea, nu mai vazusem, pana atunci, atatea masini ce purtau amintirea unor accidente (mai usoare sau mai grave), ruland pe sosea. Apoi, venind din Alsacia, unde fiecare lucru parea ca si-a gasit locul potrivit, in Milano am gasit destul de mult „haos”.

La pas, insa, am descoperit frumusetea orasului.
Mai intai, am ajuns in piata Domului („Piazza del Duomo”). Piata era destul de aglomerata, cu stolurile nesfarsite de porumbei ce zburau haotic pe deasupra capului, iar noi eram asaltati de bisnitarii care veneau sa ne vanda „ceva”… sincer nici macar nu-mi mai amintesc ce vindeau, ci doar sentimentul ca vroiam sa „scap” de ei pentru a putea admira Domul. Dupa ce am reusit sa depasesc momentul de zapaceala si am fixat Domul, am simtit ca niciun alt edificiu nu-i seamana in frumusetea-i delicata si totusi majestuoasa.

Domul din Milano este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca marime din lume, dupa catedrala din Sevilla si basilica San Pietro din Roma, iar constructia s-a intins pe 5 secole (constructia a fost inceputa in anul 1386 si incheiata in anul 1892).

Desi am sesizat ca este destul de popularizat citatul scriitorului american Mark Twain, care vizitand Milano in vara anului 1867, spunea „Ce minunat este! Atat de mare, de solemn, de vast! Si totusi atat de delicat, de aerisit, de gratios!”…”un poem in marmura!”, cred ca acesta a sintetizat, pe drept cuvant, frumusetea unica a catedralei.

Construit in stil gotic, edificiul emana o „caldura” care vine sa contrapuna solemnitatea apasatoare a constructiilor de acest gen. De departe, Domul parea o „bijuterie” arhitecturala construita parca din dantela cea mai fina si mai alba. Marturisesc ca este catedrala care mi-a atins profund sufletul datorita delicatetii sale iesite din comun.

Din pacate, in anul 2007, cand am avut bucuria de a o vedea, era in proces de reabilitare, dar chiar si asa, maretia si frumusetea sa m-au urmarit ani de zile. Ce pot spune cu certitudine este faptul ca este cu adevarat emblema orasului Milano, intrucat ar fi un non-sens sa vizitezi orasul, fara a vizita Domul.

Dupa ce am depasit momentul de reverie creat de catre Dom, privirea mi-a fost furata de eleganta desavarsita a galeriei Vittorio Emanuele II, loc de shopping si de relaxare, pentru cei care doreau sa imbine utilul (cumparaturile) cu placutul (savurarea unei cafele cu prietenii intr-un decor care te duce cu gandul mai degraba la o galerie de arta decat la un mall).

La insistenta baietilor din grup, am vizitat si stadionul San Siro, un stadion cu rezonanta pentru microbisti ce poate adaposti 85700 suporteri. Recunosc insa ca mult mai mult mi-a placut hipodromul de vizavi. 🙂

Un alt obiectiv turistic ce nu ar trebui ratat in Milano este Castello Sforzesco. Castelul a fost construit in secolul al XV-lea si gazduieste trei muzee: Muzeul de Arta Istorica, Muzeul de Arte Aplicate si Muzeul Arheologic.

Spre marele meu regret, am parasit Milano fara sa fi vizitat Biserica Santa Maria delle Grazie ce adaposteste capodopera lui Leonardo da Vinci – „Cina cea de Taina”. Intre anii 1495 si 1497, Leonardo a pictat aceasta capodopera a confuziei si tradarii pe peretele salii de mese in vremea cand Santa Maria delle Grazie era o manastire Dominicana. Fresca lui Leonardo a fost numita „cea mai trista opera de arta din lume” – in parte datorita faptului ca s-a deteriorat chiar dinainte de a fi terminata, probabil si din cauza ca preotii isi pregateau masa aici.

La sfarsit de city break, in drumul de intoarcere catre Strasbourg, stand in masina, privind pe geam si rememorand locurile vizitate, am sesizat cum, deodata, cerul era parca „in flacari”. O imagine pe care ma bucur ca am reusit sa o imortalizez intr-o poza.

In concluzie, Milano este cu siguranta o destinatie ce nu ar trebui ratata, poate si numai pentru a contempla frumusetea unica a Domului, eleganta galeriei Vittorio Emanuele II si a savura niste spaghete milaneze, dupa o zi de hoinarit prin oras.