Întâmplarea face să scriu acest articol la fix un an de când am fost în vacanță în Laos. Acum un an, nu îmi puteam imagina ce mult o să se schimbe viața noastră în urma pandemiei Covid-19, iar în acest context, fiecare amintire din Laos a devenit mai apăsătoare dar și mai frumoasă, pentru că pare atât de greu de realizat acum.
Despre Laos
Fostă colonie a imperiului colonial francez, aflându-se în vecinătatea Chinei, Thailandei, Cambodgiei și a Vietnamului, Laos este o țară în care pădurile tropicale acoperă mai mult de jumătate din suprafața totală a teritoriului.
Laos mai este supranumită și țara celor un milion de elefanți. Elefantul a fost considerat un simbol al regalității laoțiene și a fost prezent pe steagul Regatului Laos până în 1975 dar, de-a lungul vremii, elefantul a fost domesticit și folosit ca animal de povară.
Neavând deschidere la mare, fluviul Mekung este inima Laosului, motiv pentru care așezările urbane au fost înființate de-a lungul fluviului, ajutând pe de o parte agricultura, iar pe de altă parte, contribuind la obținerea energiei hidroelectrice, o resursă de o importanță în creștere în această țară.
În Laos există 70 de triburi și naționalități și sunt vorbite 85 de limbi. Acest context pare să aibă mai degrabă un impact negativ din perspectivă economică, fiind considerat un factor care influențează negativ coeziunea socială, iar inaccesibilitatea sau accesul limitat în anumite zone, contribuie la diviziunea grupurilor etnice.
Cu toate acestea, se consideră că cele 70 de grupuri etnice sunt repartizate în 3 grupări principale:
- Populația Lao Laum care împreună cu populația Loa Thai constituie 56% din populația Laos – numiți și Laoțienii câmpiilor, locuiesc de-a lungul fluviului Mekong;
- Lao Theung – sunt cei care trăiesc pe versanții muntelui la altitudini sub 1000 m și care constituie 34% din populație;
- Lao Soung – alcătuiesc 10% din populația Laos, trăiesc pe platourile munților și participă cel mai puțin la economia țării.
Deși budismul este religia oficială, 30% din populație sunt adepți ai religiilor naturaliste și tribale, care se bazează pe credința în spiriduși sau în spiritele câmpurilor de orez. De asemenea, în Laos există credința că sufletele celor decedați pot trăi în copaci, pietre sau animale.
Din cauza condițiilor grele de viață, speranța de viață este de 58 de ani pentru femei și de 54 de ani pentru bărbați.
Revenind la exotismul acestei țări, primele imagini care îmi vin în minte conturează o locație care fascinează în special prin frumusețea ei sălbatică și uneori poate nefirească. În satele sălbatice de munte, care adăpostesc până la 10 case răsfirate pe lângă marginea drumului, am văzut porci mistreți ce au fost domesticiți de către localnici și care alergau liberi de la o casă la alta, printre copiii desculți și murdari ce se jucau în bătaia soarelui.
Sentimentul pe care l-am avut văzând acest tablou a fost de o libertate totală pe care o resimt oamenii acestor locuri rupte de lume, precum și de fericirea și pacea de a trăi în armonie cu natura.
O altă amintire pe care acum o privesc cu mult amuzament este legată de faptul că, în prima zi în Vientiane, după ce ne-am cazat la un hotel de renume, când am vrut să mergem spre camere, am fost puși să ne desculțăm și să lăsăm încălțămintea într-un loc special amenajat, pentru a asigura liniștea în hotel și de a nu deranja turiștii deja cazați.
De asemenea, îmi amintesc cu plăcere cum a doua zi dimineața, când am coborât la micul dejun, recepționerul hotelului a ținut să ne spună, cu multă mândrie, că în noaptea trecută a căutat România pe Google.:)
Laos vs. Vietnam
Cum cele două state învecinate prezintă un potențial turistic enorm pentru iubitorii de natură aflați în căutarea sălbăticiei, este foarte dificil de ales una dintre cele două destinații.
Subiectiv, pot spune că Vietnam-ul mi-a lăsat o impresie mai puternică prin diversitatea peisajului geografic, în ciuda mizeriei și a căldurii insuportabile din Hanoi.
În schimb, Vientiane (Laos) mi s-a părut mai curat, temperatura este mai plăcută, iar cele mai multe dintre persoanele cu care am interacționat în Laos vorbeau bine limba engleză (spre deosebire de Vietnam, unde un număr redus de locuitori vorbesc limba engleză).
Obiective turistice
1. Luang Prabang – este un oraș de care m-am îndrăgostit și pe drept cuvânt, fiind considerat bijuteria cea mai de preț a Laosului și orașul regilor de odinioară. Luang Prabang adăpostește 66 de temple, unele dintre cele mai vechi din țară, precum Templul Wat Xieng Thong – numit Templul Orașului de Aur, cât și vechiul palat supranumit și Palatul de aur (ce a fost construit în 1904 pentru penultimul rege laionez), iar în anul 1995 orașul a fost înscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial.
Ceea ce mi-a plăcut însă cel mai mult aici este aspectul atemporal al acestei foste colonii franceze, cu case mici, dar stilate, situate de-a lungul fluviului. Seara, când am ieșit la plimbare, în lumina palidă a lunii și o iluminare stradală limitată, am avut senzația că m-am întors în timp… doar îmbrăcămintea turiștilor, smartphone-urile și aparatele foto stricau magia acestui peisaj.
3. Vientiane – capitala Laos-ului este un oraș spectaculos prin multitudinea templelor, dar și a clădirilor noi, moderne, fiind un amestec inedit de vechi și nou. Personal, recunosc că orașul mi-a plăcut mai mult comparativ cu mult prea aglomeratul Hanoi. Printre cele mai importante obiective turistice din Vientiane se regăsesc: Pha That Luang – cel mai venerat sanctuar, Templul Wat Ong Teu Mahawihan, Templul Wat Si din Laos, Parcul lui Buddha, etc.
4. Vang Vieng – este una dintre zonele cele mai vizitate de turiști în Laos, datorită poziției geografice deosebite. Printre principalele atracții ale zonei se numără călătoria cu balonul, o experiență unică de altfel. Senzația călătoriei cu balonul a fost foarte intensă; simțeam cum pluteam lin deasupra peisajului minunat al unei văi, îndreptându-ne spre munți și lăsând în urma noastră casele laoțiene și câmpurile verzi de orez. Coborârea a fost cam bruscă pentru gustul meu și cu multă adrenalină, întrucât balonul s-a lovit de ramurile unui arbore gigant ce a destabilizat balonul, iar pentru aterizare s-au aruncat niște sfori în toate cele 4 direcții, pentru ca mai mulți oameni să le tragă de la sol astfel încât aterizarea să fie în siguranță.
5. Înainte de zbor, am urcat pe un traseu foarte dificil, prin pădurea Nong Khiaw cu scopul de a ajunge la un platou de unde se vedea întreaga regiune. Cum nu sunt o fire sportivă, nu m-aș fi aventurat pe un asemenea traseu, însă am întrebat un localnic, care a ținut să ne asigure că traseul nu este foarte dificil (poate pentru el…). Prin pădure, epuizată din cauza căldurii și a traseului, în mijlocul pustietății, ne-am întâlnit cu un grup mic de chinezi, care a ținut să facă mai multe poze cu noi.:)
6. Cea mai frumoasă amintire însă este legată de călătoria în satul Muang Ngoi, un sat greu accesibil la care se ajunge doar cu barca. Este unul dintre statele rupte de civilizație în care diferite triburi se întâlnesc o dată pe săptămână pentru a face troc. Recunosc că eram foarte entuziasmată să ajung în acest sat, dar în planurile noastre nu am luat în calcul faptul că vom și înnopta acolo. Când am ajuns cu mașina la punctul de unde pleca barca către acest sătuc, aflăm că era ultima cursă din acea zi și, prin urmare, cum nu aveam cum să ne întoarcem, am decis ca vom înnopta acolo.
Am așteptat vreo câteva minute bune, pentru ca două femei bătrâne să care niște bidoane mari cu apă, iar un angajat bagajele puținilor turiști, într-o barcă foarte mică, din lemn, în care călătorii stăteau lipiți unul de altul, cu genunchii la gură. După ce s-au făcut toate pregătirile necesare și ne-am îmbarcat, dintr-o dată a început o ploaie torențială care părea că va înghiți mica bărcuță plină ochi de oameni… iar când să pornim, motorul a cedat.
După multe încercări de a-l resuscita și așteptând cu emoții ca barca să pornească, „comandantul” bărcuței ne anunță că trebuie să schimbăm barca, pentru că s-a stricat motorul. Cum un necaz nu vine niciodată singur, în momentul în care au apropiat noua barcă de cea nefuncțională, toți cei care stăteau pe partea respectivă s-au ridicat în același timp, dezechilibrând barca, care era cât pe ce să se răstoarne.
Pentru a evita o catastrofă, am stabilit ad-hoc, ordinea în care vom trece dintr-o barca în alta:), iar după alte câteva minute bune, eram cu toții pregătiți de drum și foarte nerăbdători să ajungem în acest sat atât de special.
Drumul a fost unul memorabil… ploaia se oprise, iar din loc în loc, pe malul apei erau insule de fluturi albi, care zburau într-o regie imposibil de orchestrat de către natura umană. Era un tărâm de o frumusețe nefirească… din pădurea virgină se auzeau sunete ciudate și triluri de păsărele, iar cum barca era micuță, cu mâna loveam valurile care curgeau unduindu-se liniștite.
Acest peisajul cu frumusețea sa neobișnuită, angelică mi-a tăiat răsuflarea, simțeam că inima îmi bate mai tare și am renunțat la a mai face poze pentru a mă bucura cu fiecare părticică a sufletului și minții de ceea ce mă înconjura.
Ajunși la destinație, am fost întâmpinați de câțiva localnici care ofereau cazare turiștilor. După ce ne-am cazat, am ieșit, în recunoaștere, pe ulița principală a satului, întâlnindu-ne cu toți turiștii care au ajuns odată cu noi, și care ieșiseră și ei să inspecteze satul. Cu fiecare ne salutam prietenește ca niște vechi cunoștințe, iar ceea ce ne lega de fapt era bucuria de a fi împreună intruși pentru câteva ore în acest loc atât de greu accesibil și cu totul special.
Noaptea respectivă a fost și ea memorabilă… cum ne-am cazat într-o casă suspendată pe piloni, iar în noapte a început un potop care părea că va duce casa în mijlocul apei, am stat ca un șoricel speriat sub pătură, întrebându-mă dacă mă voi mai întoarce vreodată la civilizație după potop, dar și rememorând imaginile spectaculoase pe care le văzusem în timpul zilei.
E greu de descris în cuvinte câtă bucurie simt atunci când călătoresc, dar sentimentul uneori este mai clar și mai autentic după ce trece un timp, când privesc cu ochii minții locurile și experiențele trăite. Acesta este poate unul dintre motivele pentru care Laos îmi este mai drag acum, când pot evalua obiectiv potențialul său turistic incredibil.
În aceeași ordine de idei, în încheiere îl voi cita pe scriitorul rus Alexandr Solzhenitsyn, care spunea: „Deține doar ceea ce poți purta mereu cu tine: limbi cunoscute, țări cunoscute, oameni cunoscuți. Lasă-ți memoria să îți fie geantă de călătorie.”
Calatorie in jurul lumii (Blog DE CALATORII) 