Articole etichetate cu: concediu in Roma cu copiii

Mini-concediu cu copiii în Roma

Cel mai bun lucru pe care poți să-l cheltuiești pentru copiii tăi este timpul tău.

Louise Hart

În Roma am ajuns pentru prima dată în primăvara anului 2017, când am încercat să profit cât mai mult de acel sejur pentru a descoperi acest oraș minunat, iar o listă a celor mai frumoase obiective turistice din Roma, din punctul meu de vedere, o puteți găsi aici: https://calatorieinjurullumii.blog/2017/04/14/roma-10-obiective-turistice-de-neratat/.

Cum sunt o mare iubitoare de Istorie, Roma a devenit cadrul perfect pentru o întoarcere în timp. Părea că m-am teleportat în celebra capitală a Imperiului Roman și mi s-a părut fascinant cum trecutul a fost prezervat cu atâta grijă și continuă să fie atât de frumos pus în valoare de generațiile contemporane, motiv pentru care mi-am promis să mai revin.

De asemenea, sentimentul definitoriu cu care am rămas după mini-sejurul în Roma din 2017 a fost că m-am simțit ʺca acasăʺ.

Civilizația, limba, oamenii atât de deschiși și binevoitori, vremea minunată, dar mai ales frumusețea clădirilor grandioase și importanța istorică a unui trecut glorios, fac din Roma una dintre cele mai frumoase destinații turistice din lume. Vizitând Roma, am încercat același sentiment precum Thomas Mann care spunea: ʺImpresiile istorico-estetice pe care le poate oferi Roma le-am cules cu veneraţie.ʺ

De această dată însă, concediul cu copiii a fost gândit din start în mod diferit. Pe de o parte, ne-am dorit ca fetele să descopere frumusețea reperelor istorice romane pentru a înțelege mai bine trecutul, iar pe de altă parte, am căutat niște obiective care să fie pe placul lor.

Prima interacțiune cu Roma

Plecați dis-de-dimineață din România în toiul iernii, pe un viscol care muta troienele de zăpadă de pe marginea străzii pe șoseaua care nu se mai vedea prea bine din cauza omătului proaspăt depus, am ajuns în Roma, la 15 grade Celsius, sub un soare foarte prietenos și deloc timid.

După două luni de stat în casă, ba din cauza pandemiei, ba din cauza frigului, în parcarea din fața aeroportului, fetele au început să se dezmorțească, alergând prin parcare și bucurându-se de vremea minunată de afară.

A vizita Roma în luna Ianuarie poate fi o opțiune bună întrucât vremea este în mod cert mai bună decât în România, biletele de avion sunt foarte ieftine și, fiind extrasezon, Roma nu este asediată de puzderia de turiști care produc cozi interminabile la cele mai cunoscute obiective turistice.

Piazza Navona

Am reușit să ne cazăm aproape de Piazza Navona, cea mai frumoasă piațetă din Roma. Piața a fost construită în secolul I d.Hr, iar vechii romani obișnuiau să vină aici pentru a urmări reprezentațiile agones („competiții”), locul fiind astfel cunoscut ca „Circus Agonalis” („arena de competiție”).(Wikipedia).

Piazza Navona este animată de foarte mulți artiști stradali, însă seara este momentul în care Navona prinde viață: terasele luminate sunt pline de oameni veseli, care se bucură de bucatele tradiționale italiene delicioase, muzicanții stradali întrețin atmosfera veselă dar și romantică, iar turiștii se plimbă agale savurând ʺla joie de vivreʺ care domină locul.

Colosseum, Columna lui Traian, Forul Roman, Circus Maximus, La Bocca della Verita

Bucurându-ne de vremea călduroasă și avizi să descoperim Roma, am pornit la pas…timp de aproape 6 ore prin Roma. A fost un prim maraton pentru fete, care pe cât de incitant a fost la dus, pe atât de tragicomic a devenit la întoarcerea spre hotel.

Antonia, care a început să învețe la școală despre daci și romani, și-a dorit foarte mult să vadă Columna lui Traian. În mod cert, pentru ea a avut mai multă însemnătate decât pentru Pati, care dincolo de faptul că nu înțelegea de ce este Antonia atât de fascinată, avea o nedumerire dacă, ʺîn final, romanii au fost oameni buni sau răi?!ʺ (având în vedere războaiele daco-romane purtate).

Colosseum-ul, pe care l-au văzut chiar din avion, a fost piesa de rezistentă a zilei. Pe drept cuvânt, construcția listată în cele Cele șapte minuni ale lumii și cea mai mare construcție a vremurilor sale după piramide, fascinează de atâtea sute de ani, oameni de toate vârstele, în ciuda trecutului său dureros (conform Wikipedia: ʺîntre anii 80-400 e.n. se estimează că și-au pierdut viața în luptele de gladiatori din cadrul său în jur de 300.000 oameni, alături de peste 1 milion de animaleʺ).

Forul Roman, principala piață publică din Roma și centru al civilizației romane, amintește de măreția Romei și a civilizației sale în istoria umanității. Din păcate, obosite de atâta drum parcurs pe jos, ruinele romane nu au fost prea apreciate de către fete care, mai degrabă erau preocupate de câte minute mai durează până ajungem la hotel, decât de istoria glorioasă a Imperiului Roman.

Circus Maximus (Circul cel mai Mare), situat în apropierea Colosseum-ului, reprezintă cel mai mare stadion roman destinat curselor de cai, care putea găzdui aproximativ 250.000 de oameni. Deoarece în prealabil, am luat-o pe un drum greșit, iar fetele deja obosite și ajunse la exasperare că deja durează prea mult drumul de întoarcere, parcurgerea Circus Maximus a echivalat cu Golgota pentru ele. Cel mai amuzant moment de aici a fost legat de faptul că Antonia începuse să întrebe din 2 în 2 minute cât mai durează până ajungem la hotel, iar de fiecare dată când îi spuneam ca au mai trecut doar 2 minute era consternată, în timp ce Pati asista epuizată la revolta Antoniei, după care spuse: ʺMami, dacă și de data asta am greșit drumul, suntem cum ar spune colegul meu Matei, ultimii terminați.ʺ Așa am descoperit că copilul meu are un vocabular mult mai variat decât știam eu.:))

Poate că efortul a fost destul de mare pentru ele, dar timpul petrecut împreună prin Roma este de neegalat.

În drumul nostru se mai găsea Bocca della Verita, Gura Adevărului, care din secolul al XVII-lea era considerată un detector al minciunilor, iar legenda spune ca dacă spui o minciună și îți bagi mâna, gura ți-o va mușca și rămâi fără mână. Dacă Pati a părut foarte interesată de subiect și mă tot întreba dacă este ʺpe buneʺ, Antonia insista că e doar o poveste și că ea ne va demonstra asta. Zis și făcut, odată ajunși, Antonia merse hotărâtă la Bocca della Verita chemând-o și Pati cu ea să ne demonstreze că este doar o legendă, și cu o mână în Gura Adevărului, cu cealaltă în părul lui Pati (care o tot ruga să nu încerce că nu ar vrea ca sora ei să rămână fără o mână), zise: ʺNu o să o mai trag niciodată de păr pe Patiʺ… apoi către mine: ʺVezi mami, ti-am zis că e doar o poveste…ʺ. În final, Pati concluzionează că: ʺDa, e doar o poveste… dar una destul de bunăʺ.:)

Obiective turistice pentru copii în Roma

Obiectivelor turistice pe care noi le-am avut în vedere pentru copii au fost următoarele:

  1. Time Elevatorcel mai interesant obiectiv turistic pentru copiii mai mari și interesați de Istorie îl reprezintă o mașină a timpului, care îi poartă în trecut, descoperind istoria Romei, evoluția vieții, dezvoltările științifice, arta și natura. Cel mai mare regret al meu a fost ca nu am putut vizita acest muzeu care apare în prim plan în borșurile turistice ale Romei.
  2. Muzeul Explora Explora il Museo dei Bambini – un muzeu destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 -12 ani, care prin intermediul jocurilor interactive multidisciplinare, facilitează înțelegerea anumitor aspecte esențiale vieții atât tehnice cât și sociale. Un joc interesant mi s-a părut Demontarea stereotipurilor – ce are menirea de a demonta anumite stereotipuri pentru copii precum: Cine conduce avionul – O femeie sau un bărbat? Cine are grijă de copii – mama sau tata? Cine conduce o motocicletă? Cine pregătește mâncarea? … precum și jocul digital: Ce profesie ți se potrivește?
  3. Luneur Park – cel mai mare parc de distracții din Roma și cel mai vechi din Italia.
  4. Cinecitta World – cel mai mare parc tematic din Italia dedicat lumii uimitoare a cinematografiei. Ideea parcului a fost dezvoltată de celebrul designer de producție Dante Ferretti, câștigătorul a trei statuete Oscar. Un Disneyland a la Italiana care îi fascinează în egală măsură pe cei mici, cât și pe cei mari. Este un obiectiv de neratat de către cei mici în Roma.
  5. Grădina Zoologică din Roma – fondată din 1908, care deși nu era închisă, Antonia și-a dorit să nu pierdem timpul mergând la Gradina Zoologică pentru că de fiecare dată vedem aceleași animale și ar fi de preferat să facem ceva mai interesant în acest timp.

Din păcate, pandemia a închis cele mai interesante obiective turistice destinate copiilor din Roma, precum Luneur Park, Cinecitta World sau Time Elevator.

Muzeele Vaticane

Muzeele Vaticane reprezintă zece muzee cu tematici diferite, unde sunt prezentate picturi, sculpturi celebre, armuri, mozaicuri, tapiserii, vase grecești, artă africană.

Pentru fete, Muzeele Vaticane au constituit cel mai interesant obiectiv turistic din Roma; pe lângă descoperirea mumiilor egiptene, sculpturile diferitelor zeități elene sau romane de care știau din Legendele Olimpului, cel mai mult au fost fascinate de Capela Sixtină, opera de geniu a lui Michelangelo. Am stat câteva minute bune, într-o liniște deplină, să admirăm în tăcere una dintre cele mai faimoase comori artistice ale Europei.

De asemenea, un mare câștig al acestui mini-sejur a fost cura de aerosoli la malul mării (la o oră cu mașina de Roma) și de vitamina D asimilată în mod natural sub un soare binevoitor, în plină iarnă.

În concluzie, sejurul a fost un succes: ne-am bucurat de timp de calitate petrecut împreună, în familie, de soare în plină iarnă, de mâncare delicioasă (evident că nu am ratat nici înghețata italiană😊 la insistențele întregii familii), și am descoperit împreună unul dintre cele mai frumoase orașe europene din toate timpurile.

Amintirea acestui sejur o să o purtăm mereu cu drag în suflet și deși la întoarcerea în țară am constat că pe lângă amintiri am revenit și cu…COVID-19, mi-am amintit o vorbă de duh cu o mare însemnătate pentru mine, spusă de celebrul scriitor Mark Twain:  ʺPeste 20 de ani vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut. Așa că aruncă parâmele. Pleacă departe de portul sigur. Prinde vânturile schimbării în velele tale. Explorează. Visează. Descoperă.ʺ

Probabil că nu vom reveni prea curând la Roma, însă Italia rămâne, în continuare, în topul destinațiilor turistice pe care le vom avea în vedere în viitorul apropiat.

Categorii: concediu Roma, impresii roma, obiective turistice roma, sejur Roma | Etichete: , , | 2 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.