Arhive pe autori: Loredana Patrutiu Baltes

Martinica – insula din Caraibe de o frumusețe apăsătoare

Trecutul nu poate fi șters, dar poate fi reparat.

Îmi doream de mult timp să ajung în Martinica, mă fascina încă din timpul Facultății, însă nu mi-am imaginat nicio clipă câte de multe are de oferit din punct de vedere turistic exotica insulă din Caraibe și ce impact emoțional va avea asupra mea.

Ceea ce este definitoriu pentru Martinica este frumusețea ei apasătoare. Autenticitatea, vegetatia fabuloasă (cred că este insula cu cea mai frumoasă vegetație din câte am văzut până acum), precum și trecutul tumultos (exterminarea populației amerindiene, sclavagismul, erupția vulcanică din 1902) îi conturează o personalitate aparte, care pare că nu și-a uitat trecutul și nici nu l-a ʺiertatʺ, însă privește încrezătoare spre viitor.

Martinique

Numele insulei vine de la « Madinina », « Madiana », « Mantinino » denumiri ce au fost folosite de către indienii din Caraibe. Deși se consideră că în mod oficial insula a fost descoperită de Christophe Colomb în 1502 în timpul celui de al 4-lea voiaj în Indii, există dovezi care arată că primul explorator care a văzut insula a fost Alonso de Ojeda în timpul expediției din 14991500. De asemenea, mai apare și pe harta lui Juan de la Cose în 1500, precum și pe harta lui Alberto Cantino în 1502 cu numele de Joanacaera (formată din prefixul ioüana = iguană și sufixul caéra = insulă) în traducere Insula iguanelor din cauza numărului mare de șerpi veninoși.

Cristofor Colomb auzise despre insulă încă din timpul celei de a doua călătorii în Indii. Conform wikipedia, cum amerindieni credeau că insula era populată exclusiv de femei, Colomb ar fi tradus Matinino drept Insula femeilor, în timp ce Encyclopædia Universalis și Britannica susțin că ar fi fost tradus drept Insula florilor.

Numele de Martinique (Martinica) a fost dat în timpul secolului al XVII prin analogie cu Dominique (Dominica).

Istoria insulei este una tumultuoasă și dureroasă, cea mai mare parte a obiectivelor turistice ale insulei făcând referință la sclavagism, la plantațiile de trestie de zahar pentru producția romului, precum și la erupția vulcanică din 1902.

Un șir lung de suferințe, care au început în anul 1658, când 600 de francezi cu binecuvântarea preoților, încep lupta împotriva populației indigene a insulei, care este masacrată în cea mai mare parte, supraviețuitorii refugiindu-se în insulele învecinate Saint-Vincent și Dominica.

Victoria francezilor deschide calea colonizării, iar pentru culturile vaste de trestie de zahăr este nevoie de forță masivă de lucru, context în care sunt aduși sclavi din Africa Neagră. Astazi 45% din populația insulei sunt urmași ai sclavilor africani și doar 15% din populație este de origine europeană.

Pentru a-i educa, precum și a pentru le construi o conștiință europeană creștină, are loc o evanghelizare în masă a sclavilor africani din Martinica.

După ce sclavagismul a fost interzis în 1848, în insulă au fost aduși muncitori din India și China, însă rănile lăsate de sclavagism au rămas încă deschise. Așa se explică faptul că, chiar cu o săptămână înainte de a ajunge în Martinica, a fost arsă din temelie statuia împărătesei Josephina (după ce cu ceva timp înainte fusese decapitată), prima soție a Împăratului Napoleon Bonaparte, născută în Martinica și suspectată că ar fi avut un rol în instaurarea sclavagismului pe insulă.

Statuia Josephinei era pe lista obiectielor pe care doream să le văd în Fort de France întrucât eram intrigată de faptul că localnicii au decapitat-o (ceea ce indica o revoltă încă activă împotriva celor care au instaurat sclavagismul pe insulă). Așadar, am ajuns la locul semnalat de Google, ne-am uitat în toate directiile dar statuia lipsă… Întrebăm un vânzător ambulant din zonă unde este statia, iar acesta ne arată soclul ars din temelii în urmă cu o săptâmână. Ba mai mult, ne arată un filmulet cu statia în flăcari, relatându-ne cu un obiectivism de jurnalist cele întâmplate. Am simțit că atitudinea localnicilor din Martinica față de albi (respectiv de turiști, marea majoritate francezi) este una mai degrabă reticentă, percepându-i drept o sursă de venit.

Însă, pentru a mai șterge din erorile trecutului, de zeci de ani statul Francez alocă un număr consistent de burse de studiu în Franța elevilor eminenți din Martinica. Ba mai mult, rata de alfabetizare pe insulă este de 97,7%, aceasta fiind considerată intelectualitatea antilelor, cum mulți intelectuali francezi sunt originari sau rezidenți aici.

Dacă în secolul al XX-lea, economia insulei era dominată de culturile trestiei de zahăr și de plantațiile bananiere, astăzi acestea contribuie doar cu 6% la PIB-ul insulei, în timp ce turismul reprezintă peste 80% din PIB.

Populația insulei este creolă, iar limba vorbită este limba franceză (foarte puțini localnici vorbind limba engleză). Cea mai bună perioadă pentru a vizita insula este din februarie până în mai. Noi am mers în extrasezon, când insula este adesea măturată de ploi sau furtuni tropicale. În cazul nostru a fost chiar mai rău, întrucât în timpul sejurului insula a fost atinsă de uraganul Elsa, ceea ce s-a tradus prin zboruri anulate, restaurante închise și șosele afectate de furtună.

Obiective turistice în Martinica

1. Habitation Clement – încă din aeroport, ești înconjurat de afișe care prezintă această distilerie de rom, care este și cea mai frumoasă din Martinica. Cum romul de Martinica este unul dintre cele mai apreciate din lume, o mare parte din obiectivele turistice sunt, în fapt, distilerii de renume cu o istorie îndelungată, existând pe insulă chiar și un Muzeu al Romului. Revenind la Habitation Clement declarată Monument istoric în 1996, aceasta a fost aleasă drept locul de întâlnire dintre François Mitterrand și George Bush în anul 1991. Dincolo de faptul că frumusețea locului m-a cucerit de la bun început, la finalul vizitei, când am mers să cumpărăm câteva sticle de rom, vânzătoarea ne întreabă de unde suntem, iar când răspund România, ea exclamă entuziasmată : ʺAm fost în România, la Craiova.. la o nuntăʺ. 😊 Șocată pentru câteva momente de faptul că o creolă din Martinica îmi vorbește cu atât entuziasm de Craiova 😊, am continuat discuția întrebând-o cum i s-a părut pălinca din România, la care ea răspunde: ʺMult mai tare ca orice rom pe care l-am băutʺ. 😊) În jurul nostru, restul clienților asistau involuntar dar curioși la discuție, însă văzând reacției ei când vorbea de România, a fost unul dintre puținele momente când am simțit că a spune că vin din România este privit mai degrabă cu admirație decât cu reticență și am convingerea că, în câțiva ani, voi simți din ce în ce mai des asta.

2. La Savane des Esclaves (Savana Sclavilor) – un loc pe cât de interesant, pe atât de apăsător, care prezintă modul de viață al locuitorilor unui sat autentic din Martinica, din secolul al 19-lea, când Napoleon restaurase sclavagismul. Casele și sclupturile în lemn recreează într-un mod realist scene de viață, de muncă, sau de pedepsire ale sclavilor africani. Sentimentul avut la ieșire a fost mai degrabă de milă și empatie pentru condițiile dificile de viață din aceea epocă, decât de fascinație pentru măiestria cu care a fost construit atât de real și frumos satul.

3. An Mao The Legacy of Ancestors – o locație nu foarte accesibilă, construită pe spațiul unde au trait sclavi fugari, și apoi cei dintâi după abolirea sclaviei. Noi l-am găsit închis, însă platoul unde este situat permite o panoramă frumoasă a țărmului colorat care se continuă cu albastrul nesfârșit al mării.

Martinica

3. St Pierre – este fosta capitală a insulei ce a fost distrusă de vulcan în 1902, drept urmare este considerat Pompeiul Caraibelor. Înainte de a ajunge în Martinica, m-am documentat rapid asupra obiectivelor turistice. După ce am citit despre istoria acestui oraș, am zis că este un obiectiv pe care cu siguranță nu vreau să-l ratez. Saint-Pierre, a fost cel mai important oraș din punct de vedere economic și cultural din Martinica, fiind principalul port de pe insulă pentru navele de croaziere. Mai mult, datorită frumuseții sale și a vieții animate din orașul aflat în plină dezvoltare, St. Pierre a fost denumit Perla Indiilor de Vest sau Parisul Caraibelor. Însă totul se sfârșește în doar câteva minute pe 8 mai 1902, când vulcanul activ de pe Muntele Pelée erupe omorând instant peste 30 000 de oameni și distrugând din temelii orașul.

Deși vulcanul începe să fumege în 1792, apoi în 1851, timp de 50 de ani a stat liniștit, părând că nu îi va mai supăra pe locuitorii insulei prea curând. În aprilie 1902 vulcanul se trezește, semnalând subtil prin nori de vapori de sulf care au căzut peste munte, ruperea unui cablu telegrafic subacvatic care lega Martinica de Dominica și apariția bruscă a unui lac în caldeiră.

Câteva zile mai târziu, în noaptea de 2 mai, are loc o mică erupție, iar semnalele au continuat și în zilele următoare. Deși populația începuse să se îngrijoreze, ziarele locale raportau că sunt în siguranță.

Pe 5 mai, un amestec de noroi și apă fierbinte distruge o fabrică de zahăr, iar resturile care s-au revărsat în ocean au provocat un tsunami de 3 metri ce a inundat orașul. Mai mult, reptilele invadează orașul. Vipere gigantice și serpi veninoși iau viața a peste 50 de oameni și a zeci de animale, iar efortul soldaților de a-i împușca pentru a salva orașul devine inutil.

Pe 6 mai flăcări albastre anunțau sosirea magmei în crater, iar pe 7 mai vulcanul din muntele Saint Vincent erupe ucigând peste 1500 de oameni.

Chiar în aceeași zi o comisie numită de guvernator dă asigurări că muntele Pelée nu prezintă un pericol. Însă dezastrul se produce chiar în ziua următoare, pe 8 mai, când o explozie infernală de gaz fierbinte și resturi vulcanice a șters orașul St. Pierre. În doar câteva clipe, cei 30.000 de locuitori pier din cauza sufocării și a arsurilor, inclusiv guvernatorul, care venise cu familia sa pentru a liniști populația.  Analizele ulterioare bazate pe lemnul ars au dat estimări de temperatură, sugerând că temperatura norului de gaz a fost cuprins între 350 și 400 de grade Celsius. Erupția vulcanului de pe muntele Pelée a fost considerată cel mai mare dezastru vulcanic al secolului al XX-lea și al 3-lea cel mai mortal din istoria omenirii. (Sursa: https://www.earthmagazine.org/article/benchmarks-may-8-1902-deadly-eruption-mount-pelee/)

Este cutremurător să mergi pe ruinele unei biserici rase de la suprafața pământului de explozia mortală, dar și mai impresionantă este vizita la muzeul care relatează prin imagini foarte sugestive viața înfloritoare a orașului înainte de 8 mai, semnele premergătoare dezastrului, precum și imagini surprinse după catastrofă. De asemenea, la intrarea în muzeu pereții sunt încărcați cu numele victimelor cunoscute ale acestui dezastru natural. Astăzi orașul este aproape în ruină, fără a mai aminti de vremurile sale de glorie.

5. După vizita orașului St. Pierre, am ajuns în punctul cel mai nordic al insulei, pe ultima palmă de pământ de unde se vedea în larg doar nemărginirea mării. Regiunea nordică a insulei are cea mai abundentă vegetație (care seamănă cu jungla din Costa Rica), iar stâncile sunt îmbrăcate până la refuz de un verde viu.

6. Cap 110 Mémoire et Fraternité – amintește de un naufragiu produs în noaptea de 8 spre 9 aprilie 1830, când un vapor care transporta în mod clandestin un număr necunoscut de captivi africani se lovește de stânci. Poziția 110 care dă numele monumentului este cea din Golful Guineei de unde probabil provenea nava, iar culoarea albă marchează doliu și dimensiunea funerară a monumentului (albul fiind considerat culoarea doliului atât în Antile cât și în Africa de Vest). Absența lanțurilor dintre statui se explică prin faptul că, captivii africani care au murit pe loc nu au fost niciodată sclavi pe solul insulei.

7. Diamond Rock – Roca ce se înalță semeață din spuma mării este probabil cel mai fotografiat obiectiv turistic din Martinica. Cu toate acestea, Diamantul are și o importantă strategică, întrucât ocuparea rocii permitea controlul navigației între Sf. Lucia și Martinica și, implicit, controlul asupra insulei. Britanicii au cucerit roca în 1803 în timpul războaielor napoleoniene și s-au adăpostit aproape un an pe Diamond cu echipamente militare și alimente. Mai multe informații despre povestea ocupării britanice a rocii găsiți aici: https://ro.ripleybelieves.com/what-is-unique-about-martinique-s-diamond-rock-10028

8. St Anne – cel mai sudic sat al insulei, dar și cel mai frumos, o zonă liniștită în ciuda faptului că este o zonă mai comercială. Aici găsiți cu siguranță un restaurant deschis chiar și în extrasezon, când furtunile mătură insula.

9. Satul de la Poterie des Trois-Ilets se remarcă prin produsele de olărit pictate în culori pline de viață, precum și de meșteșugari care vând bijuterii sau decorațiuni handmade. De asemenea, nu trebuie ratat Muzeul de Scoici din sat, unde am văzut cochilii de toate formele și culorile, din toate colțurile lumii, În apropiere de sat se află Maison de la Canne (Muzeul Trestiei de Zahăr) care atrage mai degrabă prin frumusețea exterioară a construcție decât prin informația furnizată, precum și casa unde s-a născut Marie Josèphe Rose Tascher de La Pagerie, prima împărăteasă a Franței, Josephine.

10. Grande Anse des Salines cu plaja Plage des Salines – este cea mai frumoasă plajă de pe insulă și, prin urmare, cea mai aglomerată. Am avut norocul să ajung pe plajă la apus de soare, când nu mai era nimeni, doar o multitudine de crabi care circulau grăbiți să ajungă rapid acasă până se lasă întunericul. Liniștea deplină întreruptă doar de valurile care se loveau agitate de mal și soarele care se grăbea și el să meargă la culcare, au creat un peisaj perfect, pe care sigur nu-l voi șterge curând din ochii minții. După câteva momente meditative, de contemplare a perfecțiunii naturii, m-am gândit că Raiul trebuie să fie așa…liniștit, frumos, perfect.

11. Château Dubuc – sunt ruinele unei foste habitații agricole construite de Pierre du Buc, originar din Normandia care debarcă în anul 1657 în Martinica, ascunzându-se în Antilele franceze după ce și-ar fi ucis într-un duel un verișor. Deși urma să fie arestat de muschetari, primește o concesie pentru expedițiile sale împotriva indienilor din Caraibe, iar în 1671 se instalează în regiunea La Trinité unde începe să cultive trestie de zahar și tabac. Fără să fi citit în prealabil istoria locului aflat la marginea insulei și înconjurat de o pădure de mangrove am simțit că se dorește a fi un loc greu accesibil, un fel de ascunzătoare la care nu se poate ajunge prea ușor. Interesant este că atunci când intri în Muzeu ți se arată pe o planșă niște fructe asemănătoare cu niște merișoare, care sunt extrem de otrăvitoare și care se găsesc în pădurea de lângă castel. Copacii care le produc sunt marcați cu vopsea roșie, iar sugestia ghidului era să se păstrăm o distanță considerabilă de aceștia.

12. Fort de France mi s-a părut un oraș aglomerat, cu străzi foarte înguste, care mai degrabă mă duc cu gândul la orașele din America Latină decât la Franța. Cel mai interesant obiectiv mi s-a părut Bibliothèque Schoelcher, numită după Victor Schoelcher, activist pentru eliminarea sclaviei în coloniile franceze. Biblioteca a fost construită în Paris și prezentată în Expoziția Mondială din 1889, înainte de a fi dezasamblată și expediată la Martinica.

13. Alte obiective turistice interesante pe insulă mai sunt Grădina Botanică Balata care se remarcă print-un lanț de poduri suspendate din cabluri și lemn, de unde se poate admira vegetația luxuriantă din împrejurimi. Aproape de Grădina Botanică, se află frumoasa biserică Sacre Coeur de Balata, o replică de mărime mică a Bazilicii Sacré-Coeur din Paris, care în momentul vizitei noastre servea drept loc de filmare pentru serialul Tropiques criminales.  În ceea ce privește Grădina Zoologică, în afară de frumoasele păsări flamingo, precum și de cel mai amuzant șoricar pe care l-am văzut în viața mea (regret și acum că nu l-am filmat 😊), care se plimba non-stop dintr-un capăt în altul al cuștii ca și când ar fi abătut și agitat, bătătorindu-și cărarea, m-a încântat locul dedicat Piraților din Caraibe unde, într-o carte veche, este amintit și legendarul pirat Jack Sparrow.

O listă extinsă a obiectivelor turistice din Martinica găsiți aici: https://www.tripadvisor.com/Attractions-g147327-Activities-a_allAttractions.true-Martinique.html.

Cu siguranță Martinica nu este o destinație foarte populară. Însă odată ajuns aici, amalgamul de istorie, vegetația abundentă presărată cu flori multicolore, peisajele edenice, plajele de vis, precum și spiritul Caraibelor îți cuceresc mintea și îți fermecă sufletul.

Categorii: Martinica, Martinique | Etichete: , | 2 comentarii

Castelul Corvinilor – când legendele devin istorie

Istoria naşte legenda, şi reciproc. (Gilbert Cesbron)

Castelul Corvinilor

Nici pe departe atât de cunoscut la nivel internațional precum castelul Bran, castelul Corvinilor (sau Castelul Huniazilor așa cum mai este numit) reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai importante și frumoase monumente de arhitectură gotică din România și cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) aflată încă „în picioare” din țară.

Dacă castelul Bran nu lipsește din niciun top international al celor mai frumoase castele din lume (explicație pentru numărul impresionant de turiști străini care ajung în România pentru a-l vizita), castelul Corvinilor începe să câștige treptat, cu pași mici, notorietate și interes, astfel că, în anul 2018, regizorul britanic Corin Hardy a ales să filmeze câteva scene din filmul „The Nun“  în acest castel.

Întotdeauna m-au atras legendele, trecutul și arhitectura gotică, iar castelele, de cele mai multe ori, mixeză în mod minunat toate aceste elemente, iar dacă noi, adulții suntem fascinați de frumusețea și măreția lor, copiii cu imaginație bogată sunt absorbiți de întoarcerea în trecut oferită de o vizită la castel.

Păstrez amintirea unei fetițe de vreo 4-5 ani care, după ce a urcat numeroasele scări pentru a ajunge în cel mai înalt turn al castelului, își tot întreba mama unde o poate vedea pe prințesa din turn:), precum și a unui băiețel care ajuns în Sala Cavalerilor se duela cu un trubadur ce îl învăța cum să mânuiască sabia.

Castelul Corvinilor

Istoria castelului Corvinilor

Castelul a fost ridicat de către Iancu de Hunedoara în secolul al XV-lea pe locul unui vechi castru roman, mai exact pe o stâncă la baza căreia curge pârâu Zlaști. De atunci, castelul Corvinilor a fost stăpânit de mai bine de 20 de persoane.

De-a lungul timpului a servit atât ca punct strategic întărit, cât și ca reședință feudală. Arhitectura castelului a suferit numeroase modificări, cea mai amplă având loc la sfârșitul secolului al XIX-lea, când  în timul unei furtuni puternice, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor care a devastat aproape întreg castelul. Poarta închisorii, veche de cinci secole, a fost singura uşă din lemn care nu a fost atinsă de flăcările mistuitoare.

După ce timp de 10 ani a fost părăsit, Castelul Huniazilor intră în cea mai amplă operaţiune de renovare, întinsă pe aproape 40 de ani. Și astăzi, castelul Corvinilor este în renovare.

Iancu de Hunedoara (Ioan de Hunedoara)

După cum ne aducem aminte de la orele de Istorie, Iancu de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalități din istoria poporului român, care a uimit Europa timpului său prin actele sale de vitejie.

Numit de către Papa Calixt al III-lea atletul lui Hristos”, victoria sa de la Belgrad împotriva sultanului Mahomed al II-lea, a fost considerată cea mai mare victorie a creștinătății împotriva turcilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al II-lea Cuceritorul a spus la moartea voievodului că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Cum victoria putea fi posibilă doar cu ajutorul lui Dumnezeu deoarece armata otomană era mult mai numeroasă, papa Calixt al III-lea a emis un ordin ca, în fiecare zi, la 12:00, ora amiezii, să fie trase clopotele fiecărei biserici catolice din Europa, să le aducă aminte credincioșilor să se roage pentru ca armata lui Iancu de Hunedoara să câștige.

La doar câteva zile de la marea sa victorie, definită de către Papă drept „cel mai fericit moment al vieții sale”, Iancu de Hunedoara moare, fiind răpus de ciumă.

După moartea sa, castelul rămâne în posesia soției sale Elisabeta, însă abia după ce fiul lor Matei a devenit rege al Ungariei, castelul este amenajat în stil renascentist.

Legenda Corbului și a inelului de aur

Legenda spune că în vreme ce Sigismund I de Luxemburg împreună cu alaiul său străbătea pădurile Hunedoarei, întâlni la un râu o femeie foarte frumoasă din Tara Hategului, pe nume Elisabeta. Cucerit de frumusețea ei, regele Sigismund o urcă pe cal și plecă cu ea. Când o aduse înapoi, îi dărui un inel frumos din aur, spunându-i că atunci când va avea nevoie, să vină cu acest inel la curte sa.

Din această întâlnire, se naște Ioan de Hunedoara (Iancu de Hunedoara), iar pentru a o feri de necinste, Sigismund i l-a dat drept soț Elisabetei pe viteazul Voicu.

Când Ioan crescu, mama lui a vrut să îl ducă la curtea lui Sigismund. În timpul călătoriei, pe când făceau popas, Elisabeta scoase inelul și îl puse pe marginea unui mesteacăn. După doar câteva clipe, un corb veni în viteză și îl luă în ciocul său. Ioan care văzu ce se întâmplase, cu repeziciune luă arcul și omorî corbul.

Ajunși la curtea regelui Sigismund I de Luxemburg și povestind cele întâmplate, regele a fost impresionat de această întâmplare, motiv pentru care decide ca simbolul familiei să devină corbul cu un inel de aur în cioc.

De asemenea, numele Corvinilor vine din latinescul “corvus” – corb, simbol al întelepciunii și longevității.

Legenda fântânii

O altă legendă legată de Castelul Corvinilor este legenda fântânii din curte. Se spune că fântâna ar fi fost săpată de 3 prizonieri turci, timp de 15 ani, cărora Iancu de Hunedoara le-a promis libertatea dacă vor săpa o fântână cu apă bună de băut.

Însă cum între timp Iancu de Hunedoara murise răpus de ciumă, soția lui Elisabeta Szilagyi nu respectă promisiunea făcută prizonierilor și mai mult decide să îi ucidă. Ultima lor rugaminte a fost să fie lăsați să inscripționeze marginea fântânii. Multă vreme s-a crezut că inscripția spunea “Apa ai, inima nu”, drept repros pentru promisiunea nerespectată însă descifrată, inscripția spunea: “Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri, in cetatea de langa biserica”.

O altă legendă povestește că cei trei prizonieri au fost eliberați de către Iancu de Hunedoara care le-a spus: „Mergeți și spuneţi tuturor că eu, Iancu de Hunedoara, nu îmi încalc niciodată  promisiunile făcute şi am inimă”.

Castelul Corvinilor și Răscoala condusă de Horia

În toamna anului 1784, au fost închiși 115 de iobagi din satele Hunedoarei pentru că au participat la răscoala condusă de Horia.

Aceștia au fost închiși în temnița castelului, iar baronul Moise Varadi cere ca să fie uciși pe loc pentru a-i înspăimânta pe alți țărani care ar fi dorit să le urmeze exemplul. Drept urmare, cere să fie adus călăul de la Deva pentru executarea sentinței cu moartea.

Iosif Leithner, administratorul domeniului Hunedoarei se opuse hotărârii și ceru ca aceștia să fie trimiși și judecați la Deva. Însă, în aceeași zi, vicecolonelului Karp îi porunci locotenetului Kallyani să îi elibereze, doar dojenindu-i să nu mai facă astfel de fapte şi cerându-le să îndemne şi pe sătenii lor să înceteze răscoala şi să rămână liniştiţi la casele lor”, după cum povestește istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea.

Camerele torturii, eșafodul, rugul

Înainte de a fi decapitați, prizonierii erau torturați la castelul Huniazilor prin diferite metode, care mai de care mai înspăimântătoare. Una dintre cele mai cunoscute istorii de tortură a fost cea a soției nobilului Ioan Torok (cel care stăpânea Castelul Corvinilor la sfârșitul secolului XVI), Ana, care acuzată că și-a înșelat soțul, este dusă în camera de tortură unde îi fu bătut un piron în cap.

Alte legende povestesc despre arderea pe rug a prizonierilor sau chiar de existența unei gropi în care erau aruncați prizonerii pentru a servi drept hrană animalelor sălbatice.

Aceste legende au trecut granițele țării și au hrănit imaginația multora, motiv pentru care Castelul din Hunedoara a fost inclus de către Lonely Planet printre cele mai înfricoșătoare construcții din lume,  clasându-se pe locul al doilea, după Templul Wat Rong Khun, din Thailanda.

De asemenea, Lonely Planet îl mai consideră și unul dintre cele mai bântuite locuri din lume, pe baza legendelor legate de fantomele din castel.

Dincolo de toate aceste legende, care nu fac decât să stârnească și mai mult interes, castelul Huniazilor reprezintă una dintre cele mai de preț bijuterii medievale transilvănene.

Castelul Corvinilor
Categorii: Fără categorie | Etichete: , | Lasă un comentariu

Parisul …după 10 ani

Parisul este orașul natal al sufletului meu! (Victor Hugo)

Așa cum menționam în primul articol care deschidea acest blog de călătorii și în care prezentam cele mai frumoase obiective turistice din Paris, legatura mea cu Parisul este una timpurie, edificatoare și indestructibilă.

Din cărțile citite în copilarie, am devenit foarte familiară cu Orașul Luminilor, iar cu trecerea anilor, asemeni a doi prieteni vechi și dragi pe care timpul și întâmplările vieții nu îi pot ține departe unul de celălalt, atunci când se întâlnesc, pare că timpul a stat în loc.

Pasiunea mea pentru acest oraș s-a tradus în 6 luni locuite în Paris în timpul Facultății, un stagiu de documentare în Paris pentru teza de doctorat, precum și în câteva concedii și city break-uri petrecute aici. Cert este că, de fiecare dată când reveneam în Paris, simțeam că revin acasă.

Destinul a făcut ca ultimul meu city-break în Paris să fie și ultimul înainte de a începe pandemia de Covid-19. De această dată însă, contextul a fost unul cu totul nefavorabil deoarece, cum prin definiție un city break este foarte scurt, întamplarea a făcut să fiu nevoită să lucrez într-una din zile.

Presiunea pusă de lipsa timpului m-a făcut să aleg să revăd doar locurile cele mai dragi mie (pe cât era posibil), însă cel mai mult îmi doream să mă plimb pe străzile pariziene pentru a mă încărca cu energia unică a Parisului.

Jardin de Luxembourg

Așadar, cum ne-am cazat lângă Pantheon, prima destinație a fost Grădinile Luxembourg (Jardin du Luxembourg), aflate doar la câteva minute distanță. Dacă în studenție acesta era locul meu favorit din tot Parisul…nimic nu s-a schimbat în acest sens odată cu trecerea anilor. La apusul soarelui, într-o zi de sfârșit de August, grădinile Luxembourg păreau poleite în aur.

Jardin du Luxembourg

Ceea ce mi-a plăcut întotdeauna aici este liniștea locului în antiteză cu tot restul orașului, care pare supus unei forfote continue. Când intri în Grădinile Luxembourg, parcă intri într-un alt tărâm…unul liniștit și atemporal. Ca prin magie, de la primii pași aici, lași agitația la intrare și preiei starea de liniștie contemplativă a locului.

Jardin du Luxembourg

Urmatoarea oprire a fost Turnul Eiffel. După ce am bătut la pas, pe înserat, distanța dintre Grădinile Luxembourg și Turnul Eiffel (oricând recomand această variantă pentru a putea admira Parisul), am ajuns într-un final la Turn.

Turnul Eiffel

Povestea mea si a Turnului Eiffel este una specială😊…întotdeauna înainte de a pleca din Paris, mergeam în piața Trocadero, iar de acolo, uitandu-mă la Turnul Eiffel, îi promiteam că o să revin peste nu foarte multă vreme. Era locul în care făceam un legamant nescris cu Parisul.

De această dată însă, lucrurile au stat diferit. Puhoiul de turiști, în special asiatici, agitați ca niște copii după o lungă perioadă de pandemie😊, mulțimea de vânzători ambulanți magrebieni din jur, conaționali de-ai nostri care promovau jocul “alba/neagra”… au rupt magia. Nu spun că în trecut nu era la fel, dar parcă de această dată freamătul și agitația ajungeau la un punct culminant.  Efectiv nu mă mai puteam bucura de energia acestui loc, nu mai puteam contempla frumusețea locului din cauza forfotei care distrugea tot farmecul. Stând pe o bancă, atenția îmi era mai degrabă furată de ‟spectacolul‟ creat de natura umană, decât de obiectivul turistic propriu-zis.

M-am tot gândit dacă în acești 10 ani eu am sunt cea care s-a schimbat sau Parisul?! Cert este ca Turnul Eiffel mi-a lăsat o amintire tristă și am simțit cum frumusețea acestui loc a fost înăbușită de babilonia din jur.

De asemenea, Champ de Mars (Câmpul lui Marte) din fața Turnului Eiffel era, ca de obicei, plin ochi de turiști si de vânzători ambulanți astfel încât, în loc să te bucuri de priveliște, trebuia să faci slalom printre oameni, cu mare grijă să nu te bușești de cineva. Din acest punct de vedere, sper ca pandemia să fi făcut puțină “ordine și curatenie” aici.

Imaginile haotice din jurul Turnului Eiffel, au fost în scurt timp înlocuite de straduțele lăturalnice  și cochete ale Parisului, luminate grațios de felinarele stradale, cafenelele și magazinele încă deschise, precum și de o lună plină care făcea ca peisajul romantic să prindă și mai multă magie.

Saint Sulpice

A doua zi, dis-de-dimineașă, după o oprire la Biserica Saint-Sulpice, sperând să găsesc deschisă biserica ortodoxă românească Paroisse Orthodoxe Roumaine Sainte-Parascève-et-Sainte-Geneviève (pe care o frecventam în cele 6 luni cât am locuit la Paris), am mers la biserica Sacre-Coeur (cea mai cunoscută biserică după Notre-Dame de Paris), străbătând desigur, într-un ritm agale, cartierul Montmartre (cartierul artiștilor – poate cel mai autentic cartier pentru ceea ce înseamnă pentru mine Parisul, și anume: cultură / artă, culoare, bun gust, libertate de exprimare, sensibilitate…).

Sacre Coeur

La basilica SacréCœur, am găsit mai puțini turiști decât eram obișnuită (poate pentru că era încă dimineață), însă imaginea orașului scaldată în lumina matinală a unui soare prietenos de sfârșit de august, este cea care mi-a ramas cel mai bine întipărită în minte și în suflet din acest city break.

Sacre Coeur

Frumosul oraș parea ca de-abia începea să se trezească la viață. Clădirile vechi și fascinante erau mângâiate de lumina caldă a soarelui, care scotea și mai bine în evidență culorile Parisului și magia lui fermecătoare.

După câteva minute de contemplare, făcând abstracție de zecile de mii de lacăte a celor care au ales să-și “lege” iubirea în acest mod, precum și de vânzătorii ambulanți de lacăte de toate tipurile și dimensiunile, locul mi-a transmis, ca și în trecut, energie și “joie de vie/ poftă de viață”😊.

Urmatoarea oprire a fost La Villette – Cité des Sciences et de l’Industrie (Orașul de Știință și Industrie al Parisului). Amplasat pe o suprafață imensă, este cel mai mare muzeu de Știință din Europa. Recunosc că mi-a plăcut mai mult Science Museum din Londra, și cred că, în ceea ce privește diversitatea ofertantă a muzeelor de Știință, Londra bate fără drept de apel Parisul.

Louvre - Paris

Maratonul prin Paris a continuat cu Conciergerie, Louvre, Grădinile Tuileries, Notre-Dame de Paris (care era în reconstrucție după incendiul din 2019), Muzeul Orsay și evident cu o plimbare pe cheiurile Senei, pe la chioșcurile buchiniștilor (vânzătorii de cărți vechi de pe cheiurile Senei), iar pe înserat am revenit la Pantheon.

Această parte a Parisului îmi este cea mai dragă. Cea despre care am citit atât de mult în cărțile lui Dumas, cea în care am călătorit cu ochii minții cu mult înainte de a pune piciorul prima dată, cea care m-a determinat să vreau să cunosc istoria Franței și să mă bucur de frumusețea arhitecturală a celui mai fascinant oraș european.

Fără îndoială, centrul Parisului reprezintă o capodoperă arhitecturală inegalabilă, o moștenire pentru generațiile viitoare, care să ateste genialitatea umană și capacitatea ei de a crea ceva aproape la fel de frumos, precum natura – creația perfectă a lui Dumnezeu.

Parisul și regiunea sa conțin 3.800 de monumente istorice și patru locuri în Patrimoniul Mondial UNESCO.  Aici găsiți prezentate cele importante obiective turistice din Paris.

Ultima zi a city break-ului s-a încheiat cu o “vizită” la Galeriile Lafayette, bazarul de lux din inima Parisului, și apoi cu o plimbare în piața Vendome, monument închinat gloriei armatelor lui Regelui Soare Ludovic al XIV-lea.

Galeriile Lafayette

In centrul pieței Vendome se află columna d’Austerlitz, copie a columnei lui Traian din Roma, ridicată pentru a comemora victoria de la Austerlitz din 1805 a generalului Napoleon Bonaparte. Din păcate și aici frumusețea locului era umbrită de o nuntă cu foarte multe BMW-uri able și negre parcate fix lângă columnă, ce păreau rupte dintr-o altă poveste.

Concluzionând, în cei 10 ani, timp în care nu am mai revăzut orașul meu de suflet, Parisul pare că a suferit o transformare lentă și inevitabilă, care din perspectiva mea, îi răpește din farmecul lui legendar. Deși a fost mereu în topul celor mai vizitate orașe din Europa, ani de-a rândul situându-se pe primul loc, Parisul pare să sufere o metamorfoză determinată de necesitățile economice și sociale ale Franței. 

Cu toate acestea, după încetarea pandemiei, sper să regăsesc Parisul de care m-am îndrăgostit în urmă cu 17 ani – un oraș romantic, frumos, senzațional, iar citându-l pe marele Tudor Mușatescu😊 o să închei spunând și eu că:” Iubesc două oraşe: Câmpulungul în care m-am născut şi Parisul în care am deschis ochii.”:)

Citiți și Paris – descoperirea lumii

Categorii: Fără categorie | Etichete: , | Lasă un comentariu

Transfăgărășan – minunea șerpuită a României

Sunt drumuri ce ne caută demult.

Și-ajung la noi când noi suntem plecați.

În căutarea lor pe alte drumuri.

Octavian Paler, Definiția nenorocului.

Deși nu am exagerat niciodată cu patriotismul, nu pot să nu mă simt norocoasă pentru a mă fi născut într-o țară atât de frumoasă și atât de ofertantă din punct de vedere turistic: sălbăticia Munților Carpați, magia Deltei Dunării, căldura și „tinerețea” Mării Negre, specificul și atemporalitatea statului românesc, diversitatea și savoarea gastronomiei românești, iar lista poate continua.

Am cunoscut străini care odată ajunși în România s-au îndrăgostit iremediabil de această țară și care, paradoxal, au devenit cei mai înfocați ambasadori ai României, cum am întâlnit și români care consideră natura coșul lor de gunoi și care o caută dintr-un singur motiv – goana disperată după selfie-uri.

Marele Nicolae Iorga spunea: „Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.”, parafrazându-l, as spune ca un popor care nu își respectă natura, nu se respectă pe sine însuși, așa cum nu își respectă nici viitorul – generațiile viitoare.

De ce această introducere pentru a povesti despre Transfăgărășan?! Pentru că nu îmi pot stăpâni frustrarea de a vedea unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume conform National Geographic, împânzit de pet-uri…

Revenind la Transfăgărășan, despre care realizatorul cunoscutei emisiuni Top Gear spunea: „Acesta este cel mai bun drum din lume! România îți mulțumim ca ai acest drum. Putem să rămânem aici pentru totdeauna?” a fost construit între anii 1970 – 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu.

„Invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice și ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia (care, cu o singură excepție, urmau cursul unor râuri) determină inițierea de urgență a proiectului „Transfăgărășan-ului” – un drum strategic care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului. „(Sursa: https://www.wikiwand.com/ro/Transf%C4%83g%C4%83r%C4%83%C8%99an)

Lucrările au demarat în decembrie 1969, din ambele capete, și au fost finalizate în 1974, după care asfaltarea drumului a durat 4 ani. Ruta, așa cum este ea astăzi, fiind finalizată în anul 1980.

Acest drum care pare că urcă spre cer și-a cerut tributul în vieți omenești, astfel 40 de militari și civili și-au pierdut viața pentru construirea lui.

Vidraru

Transfăgărăşan-ul are toate ingredientele necesare să-l transforme într-un loc de referință pentru oricine îl traversează:

  • comuna Nucșoara – a doua comună ca întindere din țară, care cucerește prin peisajul pitoresc având în centrul său lacul. Puțini sunt cei care știu că Nucșoara a fost locul de proveniență a două partizane ale luptei anticomuniste din primii ani ai regimului comunist, Elisabeta Rizea și Marina Chirca.
Comuna Nucsoara
Comuna Nucsoara
  • cetatea Poenari, care se află pe un vârf de munte la aproximativ 400 de metri față de nivelul văii, a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș. „Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-și astfel urmăritorii.” (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Poenari)
  • barajul Vidraru – construcția lacului de acumulare a fost finalizată în 1965 după cinci ani și jumătate de la începerea lucrărilor.  În momentul lansării sale, „măsurat la înălțime, ocupa locul 8 în Europa și locul al 20-lea în lume. Pentru această realizare fiind necesare 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 de m3 de rocă, din care aproximativ 1 milion în subteran”.(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Vidraru)
Barajul Vidraru
Barajul Vidraru
  • cascada Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, aflată la altitudinea de aproximativ 1230 m.
  • tunelul Capra-Bâlea – este cel mai lung tunel rutier din România și tunelul situat la cea mai mare altitudine din țara noastră, având o lungime de 887 m, cu o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m.
Tunelul Capra Balea
  • cabana Capra – situată la altitudinea de 1585 m la numai 9 km de lacul glaciar Bâlea.
Cabana Capra
  • lacul Bâlea – cel mai mare lac glaciar din Munţii Făgăraş, care din anul  2005, găzduiește anual în anotimpul rece Hotelul de gheață, construit integral din zăpadă și din blocuri de gheaţă, care atrage anual peste 8000 de turiști.
Balea Lac

În luminile calde și culorile pastelate ale unei zile însorite de mijloc de toamnă, m-am bucurat să revăd Transfăgărășanul pe înserat, atunci când valul de turiști se diminuase considerabil.

M-am bucurat, în liniște, de panorama spectaculoasă a acestui drum șerpuit și anevoios, care nu lipsește din topurile internaționale ale celor mai frumoase drumuri din lume.

Să ne bucurăm de el!

Transfagarasan
Cascada Capra
Transfagarasan
Transfagarasan
Transfagarasan
Transfagarasan
Categorii: Fără categorie, Transfagarasan | Etichete: , , | Lasă un comentariu

Cea mai bună alegere pentru concediul cu copiii – Delta Dunării

delta

Frumusețea lucrurilor constă în naturalețea lor şi în ceea ce simţi. (Teodor Dume)

Întotdeauna concediul cu copiii necesită o pregătire aparte și, prin urmare, este mai dificil de planificat. Cum în plină pandemie Covid-19, opțiunile de concediu au fost limitate și pentru că ne-am dorit să mergem într-un loc izolat dar care să prezinte interes pentru copii, cea mai interesantă locație a devenit Delta Dunării.

Zis și făcut;  am decis să facem rezervarea cu doar câteva zile înainte de plecare (cum anul acesta a fost pus sub semnul incertitudinii și pentru că anulasem deja un concediu „în țările calde”). Nu mică ne-a fost surpinderea ca, în perioada vizată, să găsim doar două variante „valabile”  pentru cazare. Explicația este simplă: anul acesta Delta Dunării a atras un număr ridicat de turiști, „statistică” bazată mai degrabă pe numărul foarte mare de mașini care așteptau la trecerea cu BAC-ul:) și, mai ales, pe gradul de ocupare al pensiunilor din zonă.

Dintre toate locațiile din Deltă, am ales să mergem la Chilia și mărturisesc că a fost o alegere bună, dacă iau în considerare liniștea satului pierdut de lume, în care am simțit o deconectare totală.

Chilia - Delta Dunarii

Cu siguranță, pensiunea aleasă a contribuit la succesul acestui concediu, întrucât mâncarea a fost EXCELENTĂ, avea spațiu de joacă pentru copii, piscină, ponton, precum și o curte foarte mare, cu sălcii pletoase, sub care puteai servi masa.

Pensiune in Chilia

Am ajuns la Chilia cu mașina, mergând pe un drum de pământ (și foarte mult praf) paralel cu digul, care devine foarte dificil atunci când plouă. Cum anul acesta, seceta a pus stăpânire pe Dobrogea, norul de praf lăsat în spate amintea de drumurile din ținuturile deșertice.

drum spre chilia

Gastronomia în Delta Dunării

Ceea ce m-a cucerit, pe bună dreptate în Deltă, a fost mâncarea… În prima zi, înainte de a ajunge la pensiune, am fost sunați să spunem la ce oră ajungem, întrucât eram așteptăți cu masa pregătită. Toate mâncărurile servite au fost pe bază de pește și de fiecare dată altfel preparate… Nu mi-aș fi imaginat niciodată cât de „creativi” sunt oamenii din acest colț rupt de lume și cât de gustoasă poate fi mâncarea din pește.

În prima zi, am făcut cunoștință cu storceagul. Pentru că nu mănânc ciorbă de fel, nu aveam mari așteptări, dar îmi era foame așa că am zis să încerc. După prima înghițitură nu mi-a venit să cred cât de gustoasă era… am fost efectiv șocată de gustul delicios, iar ca să îmi treacă șocul, am mai cerut o porție.:) De asemenea, fetița mea cea mare, care este destul de pretențioasă când vine vorba de mâncare, a cerut la o masă 3 porții!!! de ciorbă de perișoare din pește.

Prin urmare, pentru mine, care prefer mâncarea pe bază de pește sau fructe de mare, cred că a fost cel mai „interesant” concediu din punct de vedere culinar din viața mea și, mărturisesc că așteptam cu nerăbdare și curiozitate ora mesei. Totuși,  pentru cei care nu doreau să mănânce pește, cei de la pensiune pregăteau și alternative pe bază de carne de pui sau porc.

delta

Plimbare cu barca în rezervația Delta Dunării

Cu siguranță cea mai frumoasă experiență oferită de Deltă este o plimbare cu barca printre pescăruși, stoluri de pelicani, lebede, insule de nuferi albi și galbeni, sau broaște țestoase etalate pe bușteni, pentru a se străluci la soare, precum niște nestemate.

Rezervatia Delta Dunarii

Liniștea locului, sălbăticia lui te rup cu totul de lumea cotidiană și te fac să te simți copleșit de măreția și frumusețea naturii. În mijlocul întinderii de apă atingi pentru câteva momente starea de liniște absolută pe care o transmite Mama Natură celor care știu să o vadă, să o aprecieze și să o protejeze.

Romania-delta-dunarii

Excursie în Pădurea Letea

Pădurea Letea este cea mai veche rezervație naturală din România, cunoscută drept jungla din Deltă, datorită peisajelor sălbatice de o frumusețe răvășitoare. În pădurea Letea se găsesc aprox. 2500 de căi sălbatici, iar mai multe detalii despre o excursie în pădurea Letea puteți citi aici: https://discoverdobrogea.ro/padurea-letea/

Cu siguranță, ajunși în Delta Dunării, nu trebuie ratată o excursie în pădurea Letea, un loc de o frumusețe magică, nefirească și atemporală.

nuferi albi - delta

Excursie la Sulina

Cum Chilia nu permite acces la mare / plajă, sunt organizate excursii la Sulina, pentru cei care doresc să se bucure de plajă. După 2 ore dus / 2 întors de mers cu barca, se ajunge în singurul oraș din Deltă și cel mai estic punct al României.

Deși plaja de la Sulina nu este ideală, iar în ultimul timp este foarte aglomerată, o excursie cu o barcă de mare viteză Chilia – Sulina este întotdeauna binevenită.

in delta dunarii

Mănăstirea Stipoc (Schitul Sfântul Atanasie)

Am ajuns la Mănăstirea Stipoc pur întâmplător, într-o seară când, după cină, aveam poftă de plimbare. Cum nu sunt prea multe obiective în Chilia, am găsit totuși pe hartă Mănăstirea Stipoc, singura mănăstire ortodoxă din Delta Dunării, pe stil vechi.

Când am ajuns la Mănăstire se înnoptase de-a binelea și am fost convinsă că porțile sunt închise. Am mișcat ușor poarta care, la prima atingere se deschise larg, și o curte foarte curată, presărată cu flori și lămpi solare ni se ivi in cale. Am pășit timid în curtea mănăstirii și am văzut ca în biserică luminile erau aprinse și se ținea slujba. Când am ajuns în dreptul bisericii, am sesizat o mulțime de papuci în fața ușii, iar în biserica cu covoare groase și curate, câțiva călugări cu fața luminoasă, desculți, care nu au părut tulburați de prezența noastră, ci mai degrabă bucuroși că le-am trecut pragul. Pe drept cuvânt, am simțit o energie extraordinară acolo și m-am simțit fericită că am ajuns absolut întâmplător într-un loc atât de frumos și cald.

Manastirea Stipoc - Delta Dunarii

Pescuitul în Deltă

Este cert că cei mai mulți care ajung în Deltă sunt mai ales împătimiții pescuitului. Ne-am pregătit și noi temeinic pentru pescuit, cu diverse tipuri de momeli (vii și moarte):), și deși am fost perseverenți și am mers în fiecare zi la pescuit, nu am avut prea mult succes. Pesemne că peștii nu erau obișnuiți cu gălăgia făcută de fete:). Cu toate astea, am petrecut câteva după-amiezi foarte plăcute, la umbra unor sălcii pletoase brăzdate de razele jucăușe ale soarelui, în râsetele cristaline ale fetelor care se bucurau de libertate, după greaua perioadă pandemică în care au fost „consemnate” să stea în casă.

La Pescuit- Delta

Ivan Patzaichin

Așa cum în momentul în care am ajuns în Madeira, am văzut un cult care merge până la adulație pentru Cristiano Ronaldo (originar din Madeira), în Deltă, cel mai respectat și iubit român din toate timpurile rămâne Ivan Patzaichin, al cărui nume a devenit un simbol al acestor ținuturi cu climă aspră iarna, cu vânturi puternice și veri caniculare, departe de civilizație, unde fiecare zi devine o luptă pentru supraviețuire, iar timpul pare că nu a schimbat prea mult oamenii și locurile.

Ivan Patzaichin, campionul cu pagaia ruptă, născut în Mila 23, un sat tradițional pescăresc, aflat chiar in centrul Deltei, „cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint.„, nu este respectat și iubit de către locuitorii Deltei doar pentru rezultatele sale unice, ci și pentru că el a devenit simbolul Deltei Dunării și cel mai cunoscut ambasador al său.

Ivan Patzachin, cel care a pus canotajul românesc pe cea mai înaltă treaptă olimpică spunea:”Trebuie să petreci cel puțin cinci zile în Deltă ca să începi să înțelegi de unde vine pacea care te înconjoară aici. Aș vrea ca toți cei care „trec pragul” Deltei să aibă suficient timp la dispoziție ca să audă mesajul pe care-l transmite natura acestor locuri; acela că frumusețea lor nu e doar pentru noi, cei de azi, e și pentru cei de mâine.”

delta dunarii - romania

Tulcea

La finalul concediului, am făcut un popas în orașul Tulcea, unde ne-am bucurat de o plimbare pe faleză, la apus de soare, precum și de o vizită la Muzeul Acvariu din Tulcea, ce adăpostește 27 de bazine si diorame in care sunt reconstituite ecosistemele din nordul Dobrogei și care ilustrează fauna piscicolă din Delta Dunării și Marea Neagra, acestora adăugându-li-se peștii exotici.

Acvariu Tulcea

Muzeu Acvariu Tulcea

Muzeu Tulcea

Finalul de concediu a fost apoteotic, concretizat printr-o zi la o piscină privată la Murighiol, nu foarte populată și care oferă o priveliște încântătoare a Deltei.

Piscina Murighiol

Este interesant cum lucruri simple ne fac fericiți și cum de multe ori frumusețea este atât de aproape de noi, deși uneori avem tendința să o căutăm  în depărtare.

Liniștea Deltei și frumusețea ei sălbatică îmi amintesc de vorbele Angelei Peschir care spunea: Fericirea stă în lucrurile simple, iar simplitatea înnobilează pe oricine.”

pelican-delta dunarii

În concluzie, ceea ce rămâne în urma unui concediu sunt amintirile, energia, starea de odihnă și de bine pe care o resimți la întoarcere și, deși acest concediu nu a fost unul extraordinar, într-o destinație exotică, mărturisesc că m-am întors cu „bateriile încărcate” și cu siguranță vom mai reveni în Deltă.

cu barca in delta dunarii

nuferi galbeni-delta dunarii

delta-dunarii-romania

Romania-delta-dunarii

romania-delta dunarii

Categorii: Delta Dunarii, Fără categorie | Etichete: , | 3 comentarii

Laos – frumusețea sălbatică a unor tărâmuri magice

Laos - Vang Vieng (2)

Întâmplarea face să scriu acest articol la fix un an de când am fost în concediu în Laos. Acum un an, nu îmi puteam imagina ce mult o să se schimbe viața noastră în urma pandemiei Covid-19, iar în acest context, fiecare amintire din Laos a devenit mai apăsătoare dar și mai frumoasă, pentru că pare atât de greu de realizat acum.

Despre Laos

Fostă colonie a imperiului colonial francez, aflându-se în vecinătatea Chinei, Thailandei, Cambodgiei și a Vietnamului, Laos este o țară în care pădurile tropicale acoperă mai mult de jumătate din suprafața totală a teritoriului.

Laos mai este supranumită și țara celor un milion de elefanți. Elefantul a fost considerat un simbol al regalității laoțiene și a fost prezent pe steagul Regatului Laos până în 1975 dar, de-a lungul vremii, elefantul a fost domesticit și folosit ca animal de povară.

Neavând deschidere la mare, fluviul Mekung este inima Laosului, motiv pentru care așezările urbane au fost înființate de-a lungul fluviului, ajutând pe de o parte agricultura, iar pe de altă parte, contribuind la obținerea energiei hidroelectrice, o resursă de o importanță în creștere în această țară.

În Laos există 70 de triburi și naționalități și sunt vorbite 85 de limbi. Acest context pare să aibă mai degrabă un impact negativ din perspectivă economică, fiind considerat un factor care influențează negativ coeziunea socială, iar inaccesibilitatea sau accesul limitat în anumite zone, contribuie la diviziunea grupurilor etnice.

Cu toate acestea, se consideră că cele 70 de grupuri etnice sunt repartizate în  3 grupări principale:

  1. Populația Lao Laum care împreună cu populația Loa Thai constituie 56% din populația Laos – numiți și Laoțienii câmpiilor, locuiesc de-a lungul fluviului Mekong;
  2. Lao Theung – sunt cei care trăiesc pe versanții muntelui la altitudini sub 1000 m și care constituie 34% din populație;
  3. Lao Soung – alcătuiesc 10% din populația Laos, trăiesc pe platourile munților și participă cel mai puțin la economia țării.

Deși budismul este religia oficială, 30% din populație sunt adepți ai religiilor naturaliste și tribale, care se bazează pe credința în spiriduși sau în spiritele câmpurilor de orez. De asemenea, în Laos există credința că sufletele celor decedați pot trăi în copaci, pietre sau animale.

Din cauza condițiilor grele de viață, speranța de viață este de 58 de ani pentru femei și de 54 de ani pentru bărbați.

Revenind la exotismul acestei țări, primele imagini care îmi vin în minte conturează o locație care fascinează în special prin frumusețea ei sălbatică și uneori poate nefirească. În satele sălbatice de munte, care adăpostesc până la 10 case răsfirate pe lângă marginea drumului, am văzut porci mistreți ce au fost domesticiți de către localnici și care alergau liberi de la o casă la alta, printre copiii desculți și murdari ce se jucau în bătaia soarelui.

Sentimentul pe care l-am avut văzând acest tablou a fost de o libertate totală pe care o resimt oamenii acestor locuri rupte de lume, precum și de fericirea și pacea de a trăi în armonie cu natura.

O altă amintire pe care acum o privesc cu mult amuzament este legată de faptul că, în prima zi în Vientiane, după ce ne-am cazat la un hotel de renume, când am vrut să mergem spre camere, am fost puși să ne desculțăm și să lăsăm încălțămintea într-un loc special amenajat, pentru a asigura liniștea în hotel și de a nu deranja turiștii deja cazați.

De asemenea, îmi amintesc cu plăcere cum a doua zi dimineața, când am coborât la micul dejun, recepționerul hotelului a ținut să ne spună, cu multă mândrie, că în noaptea trecută a căutat România pe Google.:)

laos

Laos vs. Vietnam

Cum cele două state învecinate prezintă un potențial turistic enorm pentru iubitorii de natură aflați în căutarea sălbăticiei, este foarte dificil de ales una dintre cele două destinații.

Subiectiv, pot spune că Vietnam-ul mi-a lăsat o impresie mai puternică prin diversitatea peisajului geografic, în ciuda mizeriei și a căldurii insuportabile din Hanoi.

În schimb, Vientiane (Laos) mi s-a părut mai curat, temperatura este mai plăcută, iar cele mai multe dintre persoanele cu care am interacționat în Laos vorbeau bine limba engleză (spre deosebire de Vietnam, unde un număr redus de locuitori vorbesc limba engleză).

Wat Xieng Thong-Laos

Obiective turistice

1. Luang Prabang – este un oraș de care m-am îndrăgostit și pe drept cuvânt, fiind considerat bijuteria cea mai de preț a Laosului și orașul regilor de odinioară. Luang Prabang adăpostește 66 de temple, unele dintre cele mai vechi din țară, precum Templul Wat Xieng Thong – numit Templul Orașului de Aur, cât și vechiul palat supranumit și Palatul de aur (ce a fost construit în 1904 pentru penultimul rege laionez), iar în anul 1995 orașul a fost înscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial.

Luang Phrabang

Ceea ce mi-a plăcut însă cel mai mult aici este aspectul atemporal al acestei foste colonii franceze, cu case mici, dar stilate, situate de-a lungul fluviului. Seara, când am ieșit la plimbare, în lumina palidă a lunii și o iluminare stradală limitată, am avut senzația că m-am întors în timp… doar îmbrăcămintea turiștilor, smartphone-urile și aparatele foto stricau magia acestui peisaj.

Luang Prabang in laos

2. La 30 de km depărtare de Luang Prabang se află cascadele Kuang Si sau Tat Kuang, considerate unele dintre cele mai impresionante din lume. Din păcate, când ar fi trebuit să mergem la cascade, s-a pornit un potop care a ținut 2 zile și care  ne-a dat toate planurile peste cap. Cu regretul de a nu le fi văzut, rămâne un obiectiv foarte important de bifat pentru oricine ajunge în Luang Prabang.

Cu toate acestea, două amintiri îmi sunt foarte dragi când mă gândesc la Luang Prabang: prima este legată de o plimbare cu barca pe fluviu, la apus de soare, savurând sucul proaspăt și rece ca gheața din nucă de cocos, iar cea de a doua, panorama de 360 de grade a orașului văzută de pe Phousi hill, după ce am urcat în viteză cele 355 de scări, pentru a prinde încă deschis și a mai putea admira orașul colorat de un apus superb de soare.

Pe lângă aceste amintiri, din Luang Prabang am rămas și cu altele de natură materială: 4 rochii de vară cu motive locale, achiziționate la preț de o rochie în Europa.:))

fluviul Mekong

3. Vientiane – capitala Laos-ului este un oraș spectaculos prin multitudinea templelor, dar și a clădirilor noi, moderne, fiind un amestec inedit de vechi și nou. Personal, recunosc că orașul mi-a plăcut mai mult comparativ cu mult prea aglomeratul Hanoi. Printre cele mai importante obiective turistice din Vientiane se regăsesc:  Pha That Luang – cel mai venerat sanctuar, Templul Wat Ong Teu Mahawihan, Templul Wat Si din Laos, Parcul lui Buddha, etc.

4. Vang Vieng – este una dintre zonele cele mai vizitate de turiști în Laos, datorită poziției geografice deosebite. Printre principalele atracții ale zonei se numără călătoria cu balonul, o experiență unică de altfel. Senzația călătoriei cu balonul a fost foarte intensă; simțeam cum pluteam lin deasupra peisajului minunat al unei văi, îndreptându-ne spre munți și lăsând în urma noastră casele laoțiene și câmpurile verzi de orez. Coborârea a fost cam bruscă pentru gustul meu și cu multă adrenalină, întrucât balonul s-a lovit de ramurile unui arbore gigant ce a destabilizat balonul, iar pentru aterizare s-au aruncat niște sfori în toate cele 4 direcții, pentru ca mai mulți oameni să le tragă de la sol astfel încât aterizarea să fie în siguranță.

cu balonul in vang vieng - laos

5. Înainte de zbor, am urcat pe un traseu foarte dificil, prin pădurea Nong Khiaw cu scopul de a ajunge la un platou de unde se vedea întreaga regiune. Cum nu sunt o fire sportivă, nu m-aș fi aventurat pe un asemenea traseu, însă am întrebat un localnic, care a ținut să ne asigure că traseul nu este foarte dificil (poate pentru el…). Prin pădure, epuizată din cauza căldurii și a traseului, în mijlocul pustietății, ne-am întâlnit cu un grup mic de chinezi, care a ținut să facă mai multe poze cu noi.:)

vang vieng - laos

vang vieng - vedere din balon

6. Cea mai frumoasă amintire însă este legată de călătoria în satul Muang Ngoi, un sat greu accesibil la care se ajunge doar cu barca. Este unul dintre statele rupte de civilizație în care diferite triburi se întâlnesc o dată pe săptămână pentru a face troc. Recunosc că eram foarte entuziasmată să ajung în acest sat, dar în planurile noastre nu am luat în calcul faptul că vom și înnopta acolo. Când am ajuns cu mașina la punctul de unde pleca barca către acest sătuc, aflăm că era ultima cursă din acea zi și, prin urmare, cum nu aveam cum să ne întoarcem, am decis ca vom înnopta acolo.

Am așteptat vreo câteva minute bune, pentru ca două femei bătrâne să care niște bidoane mari cu apă, iar un angajat bagajele puținilor turiști, într-o barcă foarte mică, din lemn, în care călătorii stăteau lipiți unul de altul, cu genunchii la gură. După ce s-au făcut toate pregătirile necesare și ne-am îmbarcat, dintr-o dată a început o ploaie torențială care părea că va înghiți mica bărcuță plină ochi de oameni… iar când să pornim, motorul a cedat.

După multe încercări de a-l resuscita și așteptând cu emoții ca barca să pornească, „comandantul” bărcuței ne anunță că trebuie să schimbăm barca, pentru că s-a stricat motorul. Cum un necaz nu vine niciodată singur, în momentul în care au apropiat noua barcă de cea nefuncțională, toți cei care stăteau pe partea respectivă s-au ridicat în același timp, dezechilibrând barca, care era cât pe ce să se răstoarne.

Pentru a evita o catastrofă, am stabilit ad-hoc, ordinea în care vom trece dintr-o barca în alta:), iar după alte câteva minute bune, eram cu toții pregătiți de drum și foarte nerăbdători să ajungem în acest sat atât de special.

Muang Ngoi - Laos

Drumul a fost unul memorabil… ploaia se oprise, iar din loc în loc, pe malul apei erau insule de fluturi albi, care zburau într-o regie imposibil de orchestrat de către natura umană. Era un tărâm de o frumusețe nefirească… din pădurea virgină se auzeau sunete ciudate și triluri de păsărele, iar cum barca era micuță, cu mâna loveam valurile care curgeau unduindu-se liniștite.

Muang Ngoi Neua

Acest peisajul cu frumusețea sa neobișnuită, angelică mi-a tăiat răsuflarea, simțeam că inima îmi bate mai tare și am renunțat la a mai face poze pentru a mă bucura cu fiecare părticică a sufletului și minții de ceea ce mă înconjura.

Ajunși la destinație, am fost întâmpinați de câțiva localnici care ofereau cazare turiștilor. După ce ne-am cazat, am ieșit, în recunoaștere, pe ulița principală a satului, întâlnindu-ne cu toți turiștii care au ajuns odată cu noi, și care ieșiseră și ei să inspecteze satul. Cu fiecare ne salutam prietenește ca niște vechi cunoștințe, iar ceea ce ne lega de fapt era bucuria de a fi împreună intruși pentru câteva ore în acest loc atât de greu accesibil și cu totul special.

Muang Ngoi Neua -Laos

Noaptea respectivă a fost și ea memorabilă… cum ne-am cazat într-o casă suspendată pe piloni, iar în noapte a început un potop care părea că va duce casa în mijlocul apei, am stat ca un șoricel speriat sub pătură, întrebându-mă dacă mă voi mai întoarce vreodată la civilizație după potop, dar și rememorând imaginile spectaculoase pe care le văzusem în timpul zilei.

strada principala in Muang Ngoi

E greu de descris în cuvinte câtă bucurie simt atunci când călătoresc, dar sentimentul uneori este mai clar și mai autentic după ce trece un timp, când privesc cu ochii minții locurile și experiențele trăite. Acesta este poate unul dintre motivele pentru care Laos îmi este mai drag acum, când pot evalua obiectiv potențialul său turistic incredibil.

În aceeași ordine de idei, în încheiere îl voi cita pe scriitorul rus Alexandr Solzhenitsyn, care spunea: „Deține doar ceea ce poți purta mereu cu tine: limbi cunoscute, țări cunoscute, oameni cunoscuți. Lasă-ți memoria să îți fie geantă de călătorie.”

Luang Prabang-laos

laos-Luang Prabang

vedere mekong in Luang Prabang

orasul Luang Prabang

statia Muang Ngoi

 

Categorii: Fără categorie, Laos | Etichete: , , | Lasă un comentariu

Călătorie în Vietnam – magia naturii

Ha Long Bay

Descoperă noi orizonturi pentru a te descoperi pe tine însuți!

Nu călătoresc atât de des pe cât mi-aș fi dorit, însă călătoriile mele au lăsat un impact major asupra personalității mele. Deși de-a lungul timpului am vizitat locuri minunate, totuși călătoriile în Asia, mi-au produs cea mai mare fascinație și m-au îmbogățit spiritual.

În această categorie se înscrie și concediul în Vietnam, o țară mai degrabă cunoscută la nivel internațional pentru trecutul său belicos și, mai ales, pentru curajul de a răpune cea mai mare armată a lumii SUA (1961-1975); războiul din Vietnam fiind considerat unul dintre marile eșecuri ale politicii externe americane.

Așadar, am cunoscut Vietnam-ul mai întâi din filmele americane ce aveau ca subiect războiul în cauză. Îmi amintesc și acum că eram fascinată de bogăția vegetației și de sălbăticia peisajelor, de-a dreptul spectaculoase.

Recunosc faptul că, înainte de a pleca, nu am avut mari așteptări de la această destinație turistică, din simplul motiv că experiența Bali mi se părea greu de egalat. Însă, din ceea ce studiasem, țara prezenta un potențial turistic important pentru iubitorii de natură.

Așadar, am plecat cu inima deschisă spre această destinație care, în mod cert, îmi stârnise curiozitatea.


Mekong - Vietnam

Clima

 

Primul impact cu Vietnamul a fost unul memorabil dar, din păcate, în sens negativ. După ce mi-am ridicat bagajele din aeroportul Noi Bai International Airport din Hanoi și am făcut primii pași spre ieșire, am simțit cum un val de aer cald insuportabil, îmi taie răsuflarea.

Mai mult ca în orice destinație exotică pe care am vizitat-o până în prezent, căldura și umiditatea din Hanoi mi s-au părut aproape imposibil de suportat. Noroc că nu am probleme medicale, deoarece, în caz contrar, concediul ar fi fost un fiasco.

Am plecat spre hotel cu un autobuz care făcea legătura între aeroport și orașul Hanoi, al cărui bilet costa echivalentul a 2 dolari, în contextul în care taxi-ul costa 25 dolari și, mai ales pentru că am primit atenționări din partea reprezentanților hotelului unde ne-am cazat, că este riscant să luam un taxi din aeroport.

Ajunsă în Hanoi, prima întrebare care mi-a trecut prin cap a fost: „ce caut eu aici?!”:). Dincolo de căldura infernală, orașul este foarte aglomerat, fiecare circulă după propriile reguli de circulație, iar la interval de 30 de secunde se auzea cate un claxon agitat.

Hanoi - Vietnam

Deși ne-am cazat la un hotel central și planul inițial era să vizitez orașul în prima zi, am decis că o să mai ies din hotel, doar seara, când speram eu că se va mai răcori. Din păcate, nu am știut că, deși se înnoptează de la ora 6 p.m., variația de temperatură față de dimineață era foarte mică (2 / 3 grade), iar când am ieșit din hotel, cele 36 de grade Celsius, din cauza umidității erau percepute de către corpul uman ca 46 de grade Celsius.


Loredana Patrutiu Baltes - Vietnam

Astfel că, dincolo de căldura înăbușitoare care părea că este veșnică, aerul devenise irespirabil din cauza mâncării gătite direct la stradă. Ca o măsură de auto-protecție subconștientă dată de propriul organism, instant, mi-a dispărut orice senzație de foame. Așadar, Hanoi-ul nu mi-a rămas o impresie prea bună și de-abia așteptam să părăsesc orașul pentru a vizita frumusețile naturale ale acestei țări.

Vietnam - Hanoi

 

Societatea vietnameză

 

Aproximativ 90% din populație este vietnameză; limba vietnameză este cea mai vorbită limbă de către vietnamezi (și în cea mai mare parte singura). Dincolo de marketingul de țară practicat la nivel înalt și mai ales în mediul de afaceri care induce, la nivel internațional, ipoteza că vietnamezii sunt poligloți, realitatea este că o foarte mică pondere din populația din Hanoi vorbește limba engleză.

Cum am stat doar 5 zile în Vietnam și având în vedere distanțele foarte mari dintre obiectivele turistice, am negociat la hotel pentru un șofer cu mașină. Din păcate, șoferul recomandat de hotel nu vorbea limba engleză, iar comunicarea cu acesta se realiza doar cu ajutorul Google Translate (Mulțumim Google:)). Dar cum viteza de încărcare și aria de acoperire a datelor nu este foarte bună în Vietnam, comunicarea noastră a fost limitată.:)

Mai puțin ca în orice altă locație am simțit locuitorii bucuroși de valul de turiști străini, mai ales în Hanoi, unde turiștii păreau mai degrabă că îi încurcă pe localnicii care sunt mult prea preocupați de buna rânduială a tabieturilor zilnice.

Cu toate acestea există o fascinație neascunsă manifestată de vietnamezi față de europeni, mai ales a celor din afara capitalei, ceea ne-a dat un sentiment foarte plăcut.:) Explicația este dată de faptul că europenii sunt o prezență rară în Vietnam, marea majoritate a turiștilor din Vietnam provenind din rândul țărilor asiatice vecine, cu precădere din China.

Vietnam (2)

 

Gastronomia în Vietnam

 

Bucătăria vietnameză prezintă multe calități: este fină, ușoară, dietetică, ieftină și foarte variată. Mai mult, există numeroase rețete culinare „împrumutate” de la chinezi și thailandezi. Mărturisesc că în Vietnam am mâncat cel mai bun pește, care era gătit după o rețetă veche chinezească.

Gastronomie Vietnam

Două alimente par să domine totuși bucătăria vietnameză: orezul (nu este deloc surprinzător având în vedere plantațiile imense de orez) și supa Pho, o supă mai degrabă solidă, consumată de localnici la orice oră.

Mărturisesc că am vrut să gust insecte, oferite drept fel 2, după celebra supă Pho însă, oricât de mare mi-a fost curiozitatea, barierele mentale au intrat în acțiune și m-am lăsat păgubașă.

Insecte Vietnam

În Vietnam, desertul este compus mai degrabă din cocktail-uri de fructe decât din patiserie, ceea ce era exact pe gustul meu.

În ceea ce privește cafeaua, cum Vietnam este al doilea producător mondial de cafea după Brazilia și Columbia, aceasta este nelipsită de pe mese. Concurență îi face doar ceaiul și mai exact ceaiul verde, servit cel mai adesea în ceșcuțe mici din porțelan.

De reținut este faptul că în Vietnam apa de la robinet nu este potabilă, iar această informație foarte importantă pentru turiști este comunicată atât în hotel, cât și de localnici.

 

Obiective turistice Vietnam

 

Deși înainte de plecare lista obiectivelor turistice de vizitat în Vietnam era foarte lungă, la fața locului, am avut de ales doar câteva, având în vedere distanțele destul de mari dintre ele.

Așadar, am optat pentru cunoscutul golf Ha Long, Sapa (Fansipan), Ba Be Lake și Ninh Binh, pe care o să le prezint în detaliu mai jos, în funcție de impactul avut asupra mea:

 

1. SAPA și vârful Fansipan

 

La două zile de mers de Hanoi, am poposit într-un tărâm cu totul special. Un drum dificil de parcurs de-al lungul unui lanț muntos, unde aerul era respirabil, părea să nu aibă nimic în comun cu imaginea creată până atunci de Vietnam.

Muong Hoa Valley

Orașul Sapa este situat la o altitudine de 1.500 m în nord-vestul Vietnamului, aflându-se la  poalele Munților Hoang Lien Son, în apropierea graniței cu China.

Am ajuns în micul oraș SAPA noaptea, după ore bune de mers prin pustietate. Aici am avut mai multe surprize plăcute.

Prima surpriză și respectiv șocul cel mare a fost să vedem cum acest mic orășel de munte era atât de frumos luminat pe timp de noapte, încât părea un brad de Crăciun frumos decorat, puțin populat, cu un aer rece și proaspăt ca într-o zi de primăvară.


SAPA - Vietnam

A doua surpriză a fost să descopăr localnicii, care păreau rupți de vreme, în porturi tradiționale, parcă veniți dintr-o poveste veche. Diversitatea etnică  este dată de numeroase comunități precum minoritățile Hmong, Dao, Tay, Giay, Muong, Thai, Hoa si Xa Pho. Îmi amintesc și acum fetița de vreo 4 anișori care vindea brățări confecționate de mama ei, îmbrăcată în portul lor, care părea efectiv o păpușă vie.

SAPA people

A treia surpriză a fost masa de seară. Am simțit atât de mult magia acestui loc, care mă cuprinse până în vârful urechilor, încât am decis să încerc o specialitate locală. Mare mi-a fost surprinderea să văd masa plină de bunătăți. Mai mult, doamna care ne-a servit, m-a asistat pentru a-mi arăta cum se consuma corect această specialitate locală: o combinație de pește și legume, ce se împachetau precum niște sărmăluțe înmuiate ulterior într-un sos specific.

Gastronomie Vietnam (2)

A doua zi dis-de-dimineață, am mers la gara centrală, punctul 0 al orașului, de unde am luat o cabină care urcă până la poalele muntelui, oferindu-ne o priveliște fantastică a văii Muong Hoa. Prima oprire a fost într-o gradină foarte frumoasă cu mii de flori, cu copaci Azalea foarte vechi și un centru budist. 18 sculpturi din bronz conduc spre o statuie Buddha de 20 de metri, cocoțată pe coasta muntelui – cea mai mare din Vietnam. Locul este combinația perfectă dintre frumusețe, liniște și armonie.

terminal 1 - Fansipan

De aici se ia telecabina care duce până în vârful muntelui Fansipan, la 3.143 m deasupra mării. Vârful Fansipan este cel mai înalt vârf din Peninsula Indochina, numit și „Acoperișul Indochinei”, și s-a format în urmă cu 250 – 260 milioane de ani.

Telecabina care duce în vârful Fansipan a fost inaugurată în anul 2016 și deține două recorduri mondiale Guinness:  pentru cea mai lungă telecabină non-stop cu trei funii din lume care se întinde pe 6,3 km și pentru cea mai mare diferență de cotă cu o telecabină non-stop cu trei cabluri (având 1.410 m diferență de altitudine între capete).


SAPA - Fansipan - Vietnam

SAPA - Vietnam (2)

Deși este cunoscut faptul că Fansipan este un munte pe cât de frumos, pe atât de capricios, la urcare am prins o vreme perfectă. Eram doar 4 persoane în cabină, o liniște absolută întrucât toată lumea era fermecată de frumusețea absolută a muntelui. Ajunși în vârf, s-a pornit o furtună puternică și nu am putut înainta însă, nu o să uit niciodată liniștea care m-a cuprins când am urcat pe Fansipan, când am experimentat zicala: „am rămas mută de uimire” de acest peisaj spectaculos.

Fansipan - Vietnam

 

2. Ninh Binh

 

După ce am scăpat de mult prea aglomeratul și îmbâcsitul Hanoi, prima oprire a fost în regiunea Ninh Binh, cunoscută în special pentru splendidele terasamente de orez.

Trang An - Ninh Binh - Vietnam

Mai exact, am optat să mergem 2 ore cu barca pe Trang An, admirând un peisaj rupt din filme la propriu:), mai exact ultimul film din seria King Kong fiind filmat aici. După plimbarea cu barca, am înțeles pentru ca alegerea Vietnamul ca destinație de concediu nu a fost o greșeală.

Trang An - Vietnam (2)

Trang An - Ninh Binh

Tot în această regiune, se află Hang Mua la care ajungi după ce urci 486 de trepte, pentru a avea o panoramă deosebită a întregii regiuni. Mărturisesc cu sinceritate că după ce am urcat primele 50 de trepte foarte înguste, în bătaia soarelui, la peste 40 de grade Celsius, și văzând cât drum mai este de parcurs, am decis, pentru sănătatea mea, că este mai bine să mă opresc.:) Nu a fost o decizie greșită, mai ales că la bază este o gradină deosebit de frumoasă, un lac și case tipice vietnameze.

Hang Mua - Vietnam

Hang Mua - Ninh Binh

Hang Mua - Vietnam

De asemenea, hotelul găsit în ultimul moment în Ninh Binh, deși a fost foarte accesabil ca preț, mi-a oferit una din cele mai frumoase priveliști din Vietnam, fiind situat în mijlocul terasamentelor de orez. Probabil că nu voi uita curând răsăritul soarelui care se așternea încet, tacticos, peste întinderile nemărginite de orez.

 

3. Golful Ha Long

 

Golful Ha Long sau Golful unde au coborât dragonii este cel mai cunoscut obiectiv turistic din Vietnam și pe drept cuvânt, fiind desemnat una dintre cele 7 minuni naturale ale lumii. Golful cuprinde aproape 2000 de insule care se întind pe o suprafață de 1553 km pătrați.

Golful Ha Long

Golful Ha Long - Vietnam

Ha Long - Vietnam

Aceste roci sedimentare s-au format in decursul a 500 de milioane de ani, iar modelarea acestui peisaj a durat 20 de milioane de ani sub impactul climatului tropical umed. […] In Golful Ha Long se găsesc 14 specii endemice de plante și 60 de specii endemice de animale.”
(Sursa: https://exploreazalumea.wordpress.com/2012/03/03/golful-ha-long/)

Plimbarea cu barca în acest golf absolut senzațional merită fiecare cent, mai ales că astfel se poate ajunge la Grotte des Merveilles  – Peștera Minunilor (denumită astfel de francezii care au descoperit-o acum 100 de ani), cea mai frumoasă peșteră pe care am vizitat-o în viața mea.


la Grotte des Merveilles - Ha Long

la Grotte des Merveilles - Ha Long - Vietnam

 

4. Ba Be Lake

 

O altă experiență memorabilă este plimbarea, de vreo două ore, cu barca pe lacul Ba Be, la primele ore ale dimineții. Peisajul părea de vis, doar sunetele scoase de păsările din copacii de pe mal, stricau liniștea absolută a peisajului. Lacul Ba Be are 8 km lungime și 2 km lățime și s-a format în urmă cu peste 200 de milioane de ani, în jurul unor munți de calcar ce datează de peste 450 de milioane de ani.

Ba Be Lake - Vietnam


Ba Be Lake

Vietnam -Ba Be Lake

Ba Be Lake Park - Vietnam

În concluzie, deși căldura, distanța și costul biletelor de avion spre Vietnam sunt principalele impedimente, vizitarea Vietnamului este o experiență unică, fascinantă.

 Mai mult, odată revenit acasă, conștientizezi că ai fost expus unui cumul de senzații oscilante, de peisaje diverse, de o frumusețe aparte, care ajung să te răvășească. Cred că Vietnam-ul este precum coniacul, cu cât îl „guști” mai târziu, cu atât îi simți mai bine gustul și magia.:)


Mekong river

Categorii: concediu vietnam, Fără categorie, obiective turistice vietnam | Etichete: , , , , , , , , | 1 comentariu

Kuala Lumpur – metropola asiatică ai cărei zgârie-nori înțeapă cerul

Kuala Lumpur (KL) - Malaezia

Aventura mea în Kuala Lumpur a fost determinată de hazard; acel element care face ca mersul lucrurilor să ia o întorsătură neașteptată, dar nu neapărat neplăcută. Astfel, am ajuns în Kuala Lumpur fără să îmi fi planificat sau măcar să îmi fi dorit, ca urmare a unui incident nu tocmai plăcut, și anume, o întârziere a unui zbor ce leagă insula Lombok de Bali, la sfârșit de concediu în Indonezia.

Mai exact, drumul de întoarcere în România era format din mai multe segmente: Lombok – Bali (zbor operat de linia aeriană indoneziană, Lion Air – pe care, de altfel, nu o recomand!), apoi Bali – Kuala Lumpur, Kuala Lumpur – Amsterdam și Amsterdam – București (ultimele 3 zboruri operate de KLM). Era cunoscut faptul că zborurile operate de Lion Air au mari întârzieri însă, în acea zi fatidică, întârzierea de 3 ore ne-a pus în situația de pierde al doilea zbor, Bali – Kuala Lumpur.

Pentru a evita o „catastrofă financiară” în plin sezon estival, am decis să luăm un zbor direct Lombok – Kuala Lumpur însă, în ciuda faptului că am ajuns la timp să prindem avionul spre Amsterdam, am avut „surpriza” să aflăm că biletele noastre au fost anulate, cum nu ne-am îmbarcat în Bali.

Așadar, în toiul nopții, ne-am trezit „pierduți” în Kuala Lumpur, având doar o promisiune evazivă din partea KML că, la zborul din noaptea următoare, în cazul în care se vor elibera 2 locuri, să le primim noi. Cum acest episod avea loc în plin sezon estival, șansa să existe locuri libere era destul de mică (totuși, în a doua noapte am avut noroc). În acest context, am rămas 2 zile în frumoasa capitală malaeziană.

După ce în prima noapte am trecut prin toate stările posibile de la negarea realității la supărarea de a fi ratat zborul de întoarcere în România, a doua zi am luat un taxi de la hotelul aeroportului și până la kilometrul 0 al orașului.

Kuala Lumpur, în traducere „confluența noroioasă”, „estuar noroios” și orașul „noroios” este cel mai mare oraș din Malaezia. Orașul propriu-zis, care ocupă o suprafață de 243 km², are o populație estimată de 1,627,172 în 2010, iar Marele Kuala Lumpur, de asemenea, cunoscut sub numele de Valea Klang, este o aglomerare urbană de 7,2 milioane.

Spre deosebire de balinezi, malaiezienii mi s-au părut puțin mai „reci” și nu atât de ospitalieri cu turiștii. Cu toate acestea, de fiecare dată când am fost întrebați de unde venim, am realizat că malaiezienii cunosc România datorită echipei naționale de fotbal care, în trecut, obținuse rezultate spectaculoase în cadrul Campionatelor Mondiale de Fotbal din 1994 și 1998.

Cum populația este preponderent musulmană, religia are influențe puternice asupra societății din Kuala Lumpur. Cu toate acestea, orașul prezintă o mare diversitate culturală, creând o lume în miniatură. Cartierele autentice de chinezi, indieni, coreeni, moscheile deosebit de frumoase, bisericile catolice… toate acestea dau un farmec unic, de netăgăduit, capitalei malaieziene.

Din discuțiile avute cu puținii malaiezieni cu care am interacționat în cele 2 zile, am aflat că salariul lor mediu pe economie este echivalent cu al nostru, prețurile produselor alimentare și ale apartamentelor sunt similare, iar 1 Ringitt malaezian (MYR) este echivalent cu 1 RON. Cu toate acestea, grandoarea orașului aflat într-o continuă dezvoltare (noi zgârie-nori erau în construcție, precum și noi autostrăzi), care depășește chiar și măreția Londrei moderne, nu are nici o legătură cu blocurile comuniste monotone și lipsite de personalitate din Bucureștiul nostru cenușiu.

Așadar, împreună cu magnificele clădiri ce par că zgârie norii precum turnurile Petronas (ce ocupă locul 16 ca înălțime, la nivel mondial), diversitatea culturală și opulența metropolei fac din Kuala Lumpur un magnet turistic. Mai mult, orașul reprezintă un amalgam de modernitate și farmec tradițional, aflat la intersecția marilor culturi ale civilizației umane.

Bucătăria Malay

Diversitatea națiilor care viețuiesc în pace în Kuala Lumpur permite turistului accesul la principalele mari bucătării ale lumii: chineză, indiană, orientală și europeană, dar și la bucătăria locală Malay.

Bucătăria Malay – bucătăria specifică Malaeziei nu este foarte diversă, dar este foarte condimentată și aromată, fiind influențată de restricțiile caracteristice lumii musulmane în ceea ce privește carnea de porc și alcoolul. Mai multe detalii despre bucătăria malaeziană puteți citi aici: Mâncălătorii- Malaezia.

Tăiețeii prăjiți și orezul prăjit sunt cele mai întâlnite feluri de mâncare și totodată cele mai ieftine. De asemenea, mâncarea făcută pe stradă este la modă în Kuala Lumpur. Cum însă temperaturile erau foarte ridicate, praful ridicat de mașini împreună cu mirosurile combinate de mâncare, m-au făcut să optez pentru un KFC în ciuda bogatei oferte locale, de teama unei toxiinfecții alimentare. Cum spune însă și proverbul „de ce ți-e teamă nu scapi”, după ce am gustat o supă foarte picantă ce conținea ouă fierte, creveți și tăiței prăjiți, m-am ales cu o toxiinfecție ce a durat aproape o săptămână. În urma acestui episod, concluzia clară a fost că bucătăria Malay nu-i pe gustul meu.:)
Bucatarie Malaezia

Obiective turistice în Kuala Lumpur

Cu siguranță obiectele turistice din Kuala Lumpur nu pot fi vizitate în 2 zile, poate nici chiar o săptămână nu ar fi suficientă însă, după o documentare rapidă făcută în condiții de criză de timp, am decis să văd măcar obiectivele cele mai importante. În acest context, turul orașului cu autobuzele turistice care opresc la cele mai importante obiective, a fost soluția salvatoare.

Kuala Lumpur este cunoscut pe harta turismului internațional în special pentru cele mai ieftine hoteluri de 5 stele din lume, shopping, diversitatea culturală și dinamismul orașului, precum și pentru frumusețea peisajelor naturale aflate în apropierea sa (KL fiind mărginit de munți în toate direcțiile, mai puțin în partea de Est).

Printre cele mai importante obiective turistice din Kuala Lumpur sunt:

  1. Turnurile Gemene Petronas, emblema orașului Kuala Lumpur, au fost proiectate în 1993 de către arhitectul Cesar Pelli Argentina și construite între anii 1995 – 1998. La momentul inaugurării lor, în anul 1999, acestea deveneau cea mai înaltă construcție din lume, fiecare câte 88 de etaje, din care 78 de etaje deservite de lifturi, și având o înălțime maximă de 452 m. Chiar dacă în timp au pierdut prestigiosul titlu de cea mai înaltă clădire din lume, după construcția turnului din Taipei 101, turnurile gemene Pedronas continuă să dețină mai multe recorduri mondiale precum: cele mai înalte turnuri gemene, cea mai adâncă fundație din lume, cea mai înaltă pasarela din lume.
    Astăzi, acestea sunt folosite pentru a adăposti unul dintre cele mai frumoase mall-uri din Kuala Lumpur, unde cele mai de marcă magazine din domeniul cosmetic, vestimentar și tehnologic își expun cu opulență produsele. De asemenea, în cele două turnuri gemene se găsesc birourile unor prestigioase companii precum: Bloomberg, McKinsey&Co, Reuters, Huawei Technologies, Boeing, IBM și Microsoft, dar și Centrul de Descoperiri Petrosains și Orchestra Filarmonică Malaeză.
    În amintesc de parcă ar fi aievea, senzația de uimire totală ce m-a învăluit când am ajuns în fața lor. Pe drept cuvânt, construcția aceasta care se întinde până la nori, este menită să îți taie răsuflarea și te simți mic și umil în fața grandorii sale. Un episod amuzant a fost când, rugată de un alt turist să îi fac o poză cu cele două turnuri, am fost atât de preocupată să le prind vârfurile în poză, încât fața sărmanului turist a fost prinsă doar pe jumătate.:))
  2. Old City Centre/Old Town (Chinatown) – este partea veche a orașului, care include printre alte clădiri vechi și un centru comercial chinezesc, de unde și denumirea de Chinatown. Este cunoscut mai ales pentru restaurantele chinezești care prepară delicii culinare tradiționale după rețete foarte vechi și extrem de gustoase.
  3. Golden Triangle, punctul business cel mai fierbinte al capitalei, aflat la nord-est de orașul vechi, care include Bukit Bintan, paradisul centrelor comerciale din KL. Golden Triangle este cel mai important centru de shopping, dar și cea mai aglomerată zonă a orașului, cu numeroase hoteluri de 5 stele, birouri, cluburi de noapte, precum și celebrele Turnuri Gemene Petronas.
  4. Absolut senzațional în Kuala Lumpur este echilibrul perfect dintre zonă urbană, aglomerată, unde te pierzi printre zgârie-nori și zona verde a orașului. Aproape de centrul orașului se află Rezervația Forestieră Bukit Nanas, un sanctuar de 10,5 ha de junglă naturală cu păsări și animale sălbatice și cu poteci pentru vizitatori.
  5. Încununare a zonei verzi a capitalei malaieziene (Lake Gardens), Parcul de Fluturi KL (KL Butterfly Park) aflat în apropierea Parcului de Păsări KL (KL Bird Park) este una dintre cele mai mari atracții turistice ale KL. Grupuri uriașe de fluturi viu colorați, de o frumusețe răpitoare, sunt concurați doar de florile multicolore, plăcut parfumate. Este un tărâm care te duce cu gândul la copilărie, la perioada în care ne bucuram alergând fermecați după aceste insecte binecuvântate de Dumnezeu cu atâta frumusețe. Grădina cu fluturi din Kuala Lumpur este, în fapt, cea mai mare grădină de fluturi din lume, adăpostind peste 5000 de fluturi. Într-o emisiune realizată de Discovery Channel și urmărită de 200 milioane de persoane din lumea întreagă, se afirmă că: „dintre toate parcurile de fluturi din lume, niciunul nu se compară cu acesta”.
  6. Parcul de Păsări KL – adăpostește peste 3000 de păsări ce viețuiesc pe 21 de hectare. Cele mai multe specii de păsări sunt asiatice – aproximativ 200 de specii de păsări asiatice, păsări flamingo și papagali de mici dimensiuni. Parcul este împărțit în patru secțiuni: în primele două secțiuni, păsările zboară liber sub un baldachin enorm. Secțiunea a treia prezintă „spiritele native” (așa-numitele datorită ciocurilor lor enorme), în timp ce în a patra secțiune pot fi admirate speciile în cușcă.
  7. Alte atracții turistice din zona Lake Gardens mai sunt Parcul de Căprioare, Grădina de Orhidee (cu fântâni artificiale și peste 800 de specii de orhidee), Grădina de Hibiscus (floarea națională a Malaieziei, aici se prezintă și rolul pe care l-a avut această floare în istoria țării), precum și Planetariul National (unde este prezentat modul în care Malaezia a participat la misiunile stelitare și astronautice. Combinând design-urile futuriste cu arhitectura islamică, această clădire inconfundabilă merită vizitată).
  8. Turnul KL Menara (Menara Kuala Lumpur) – Un turn pentru comunicații devenit una dintre marile atracțiile turistice ale capitalei malaieziene, având o înălțimea totală de 421 m, oferă o panoramă încântătoare de 360 de grade a orașului.
  9. Mica Indie, situată în cartierul Brickfields, este populată de magazine și restaurante indiene. Tot în acest cartier se găsește noua gară centrală, KL Sentral, a cărei construcție este ultra-modernă și recunosc, pe drept cuvânt, că m-a lăsat cu „gura căscată”. Obișnuită poate cu imaginea majorității gărilor din România, când am ajuns în KL Sentral am înțeles că va fi nevoie de câteva decenii până când gările din România să arate așa… Deși nu sunt pesimistă din fire, cred totuși că generația mea nu se va bucura de o astfel de infrastructură modernă și standarde de calitate.
  10. Kuala Lumpur este locul în care marile religii ale lumii au ales să strălucească prin măreția edificiilor lor, astfel puteți vizita: Masjid Negara, Moscheea Națională a Malaeziei, o construcție uriașă, menită să primească până la 15000 oameni și care a copiat baza Marii Moschei de la Mecca, uimitoare nu numai pentru designul său superb de origami, dar și pentru împrejurimile sale; Thean Hou Temple, unul dintre cele mai mari și mai vechi temple budiste din Sud-Estul Asiei, ce datează din 1894; și biserica Holy Rosary, construită în 1904, un frumos monument neogotic ce deservește comunității catolice chineze a orașului și care și-a câștigat un loc bine meritat pe harta turistică atât de bogată a orașului.
  11. Batu Caves (Peșterile Batu) aflate la 11 km distanță de KL, în interiorul unui deal de calcar vechi de 400 de milioane de ani (cu un templu vechi de 100 de ani încorporat). Peștera principală este cunoscută drept cel mai important loc de pelerinaj pentru hinduși în timpul festivalului anual al Thaipusam.

Acestea sunt doar câteva dintre atracțiile acestui oraș, atât de ofertant din punct de vedere turistic.

Așa cum frumos spune Nelly Furtado în cântecul său: All good things come to an end (Toate lucrurile bune ajung la final)”, așa s-a întâmplat și cu mini-sejurul meu în această parte fascinantă a lumii. Încă o dată, Dumnezeu mi-a arătat că planurile Lui sunt mai bune decât cele făcute de mine și, deși pe moment am perceput acest sejur în Kuala Lumpur drept o tragedie, a fost doar o încununare a unei experiențe de viață inedite și deosebit de fascinante, și anume descoperirea lumii asiatice.

Turnurile Gemene Petronas - Kuala Lumpur

mall Petronas Kuala Lumpur

Centru Kuala Lumpur

KL Menara

Malaezia - Kuala Lumpur

Kuala Lumpur KL - Malaezia

Malaezia - Kuala Lumpur (kl)

kuala lumpur

Kuala Lumpur KL

Kuala Lumpur - KL

Kuala Lumpur (KL)

Categorii: Fără categorie, Kuala Lumpur, Malaezia - Kuala Lumpur | Etichete: , , | Lasă un comentariu

Bali (Indonezia) – o treaptă spre cer

Templul Ulun Danu Beratan-Bali

“Traveling – It leaves you speechless then turns you into a storyteller” / ”Călătoriile – Te lasă fară cuvinte, apoi te transformă într-un povestitor” (Ibn Battuta)

Una dintre cele mai frumoase senzații pe care le cunoaște natura umană ține de descoperirea și cunoașterea altor culturi. Poarta mea către Asia a fost Bali – Indonezia. A fost o poartă către o cultură cu adevărat fascinantă, dar mai ales, a fost o treaptă în evoluția mea spirituală. Mai mult decât orice altă locație, Indonezia mi-a lăsat în suflet o senzație de liniște și de bogăție interioară. M-am întors din Indonezia un om mai liniștit, mai înțelept, mai bogat spiritual, având certitudinea că Asia oferă o experiență turistică unică, de neegalat.

Deși drumul până în Indonezia este costisitor și lung (la dus am făcut 20 de ore în aer), mărturisesc că ceea ce am simțit în acest concediu a fost unic. Indiferent ce cauți în Indonezia (cultură, natură, o experiență spirituală diferită, gastronomie, …), locația are capacitatea de a-ți depăși orice așteptare. Oamenii sunt foarte calzi și prietenoși, zâmbesc tot timpul, iar mirosul de arome folosite în ofrande plutește în văzduh.

În Bali ne-am cazat într-un hotel în zona Kuta, la 2 minute de plajă. Dimineața mirosea în tot hotelul a ofrande, muzica ambientală era una foarte liniștitoare, iar mâncarea era bazată în special pe legume fierte, orez, noodles și carne de pui (în Bali se găsesc foarte greu preparate din porc sau vită). Astfel, liniștea și armonia au fost cele două caracteristici pricipale ale șederii mele pe insulă.

Kuta Beach-Bali

Cea mai frumoasă amintire în ceea ce privește hotelul din Bali este legată de faptul că, întâmplarea a făcut să îmi aniversez ziua de naștere în timpul acestui sejur. Reprezentanții hotelului au sesizat acest aspect din pașaport, iar seara, după ce m-am întors acasă după o zi foarte lungă și plăcută vizitând diferite obiective turistice de pe insulă, cineva îmi bate la ușă. Deschid și văd un tort foarte frumos ornat, adus de patru reprezentanți ai hotelului care au venit să îmi cânte „Happy birthday”. Surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât nu mă așteptam la ea. Ba mai mult, în dimineața următoare, când am ajuns la recepție, angajații au început să-mi cânte și ei „Happy birthday” și să mă felicite. Mărturisesc că m-au făcut să mă simt minunat, într-o zi specială pentru mine.:)

Twin Lakes - Bali

În ceea ce privește transportul în Bali, nu există un sistem de transport în comun, localnicii fiind nevoiți să circule fie cu mașina proprie fie, cei mai mulți, cu motocicletele. Am văzut copii de 9-10 ani, persoane foarte în vârstă, sau chiar familii de 4 membri deplasându-se cu o motocicletă. Mai mult, am aflat că nu există prea multe reguli de circulație (de exemplu, nu există o limitare a vitezei sau interdicția de a depăși pe linia continuă). Din păcate, carnetul de conducere obținut în România nu este recunoscut în Bali, motiv pentru care, pentru a putea închiria și conduce o mașină este nevoie de parcurgerea unui test pentru obținerea carnetului de conducere la o secție de poliție locală. Acest fapt reduce posibilitatea ca turiștii să închirieze mașini, dar crește tipul de afaceri locale de închiriere a unui șofer local care să te conducă la cele mai importante obiective turistice de pe insulă. Prețul este de 6 / 7 ori mai mic decât cel oferit de tur-operatorii atestați și propuși de hoteluri.

Bali

De asemenea, fascinant în Bali este numărul mare de temple hinduse. Dacă populația din Indonezia este în cea mai mare parte musulmană, locuitorii insulei Bali sunt majoritar hinduși. Cum fiecare casă trebuie să aibă un templu, în Bali vezi la tot pasul temple hinduse mai mari sau mai mici (după posibilități). Mai mult, perioada în care am fost în concediu în Bali a coincis cu sărbătoarea religioasă Galungan (o sărbătoare de mare importanță în Bali care amintește de victoria lui dharmareprezentând datoria, asupra lui adharmazeul răului reprezentând fărădelegea, încălcarea legii, nelegiuirea, când se crede că spiritele ancestrale vizitează pământul). Timp de 3 zile, localnicii îmbrăcați în alb aduc ofrande în templele publice. La poarta fiecărei case este amplasat un bambus imens frumos împodobit care poartă numele de Penjor, astfel încât străzile se împodobesc în straie de sărbătoare ca de Crăciun (pentru noi europenii). O similitudine cu tradițiile românești de Crăciun este faptul că în prima zi de Galungan membrii unei familii aduc ofrandă un cap de porc, sacrificat cu o zi înainte. Ziua de Galungan nu a trecut neobservată nici la hotel. În camerele de hotel, în restaurant, la recepție, au fost aduse ofrande, și mare mi-a fost surpriza să văd ca și pe plajă au fost puse din loc în loc sau în spatele fiecărui scaun ofrande frumos mirositoare. În prima zi de Galungan întreg văzduhul mirosea a ofrande care induceau o stare de pace interioară și armonie.

Bali-Indonezia

A doua insulă vizitată în Indonezia a fost Lombok aflată la 45 de minute distanță cu avionul de Bali. Lombok este cunoscută de iubitorii de drumeții montane pentru muntele Rinjani care are o altitudine de 3.726 m, a cărui ascensiune durează între 3 și 4 zile și care necesită o pregătire adecvată și o condiție fizică pe măsură. Deși insula este mai puțin cunoscută și populată decât Bali, Lombok este la fel de frumoasă precum internaționala Bali, și este populată de musulmani. În perioada în care am vizitat Lombok era Ramadanul (o lună în care musulmanii trebuie să postească în mod obligatoriu), motiv pentru care cele mai multe restaurante și magazine de pe insulă erau închise, exceptând zona Senggigi – zona cea mai turistică de pe insulă. Perioada Ramadanului influențează viața turistică a insulei: șoferul închiriat pentru a face turul insulei a oprit de mai multe ori la moscheile din drum pentru a se ruga, ghidul montan în vârstă de doar 17 ani era aproape epuizat fizic după un efort imens depus pentru a parcurge un traseu montan dificil, fără să fi mâncat și fără să fi băut apă într-o zi toridă de vară.

Lombok

Lângă insulele Bali și Lombok se găsesc insulele Gili cunoscute și îndrăgite de către iubitorii de sporturi nautice, dar pe care, din păcate, nu le-am vizitat.

Obiective turistice în Bali

  • Templul Taman Ayun (Templul Grădinii Frumoase), „se mai numește și Pura Kawiten sau Templul Familiei, deoarece a fost clădit drept casă de rugăciune pentru strămoșii și zeii dinastiei rajahilor din Mangwi”.(Sursa Wikipedia)

  • Templul Ulun Danu Beratan este cel mai frumos templu hindus din Bali, devenit pe bună dreptate emblemă a insulei. Templul a fost construit în 1633 pe Lacul Bratan (numit și Lacul Sfântului Munte) și a fost dedicat zeiței apelor, râurilor și lacurilor Dewi Danu. Astăzi este unul dintre cel mai importante temple dedicate zeiței Shiva din Bali.

  • Templul Tanah Lot, situat la 20 km nord-vest de Kuta, este unul dintre cele mai cunoscute temple hinduse din Bali și se află la malul Oceanului Indian. Apusul de soare la templul Tanah Lot este unul dintre cele mai frumoase din Bali, motiv pentru care turiștii sunt aduși înainte de apus, pentru a se bucura de frumusețea unică a peisajului.

  • Templul Uluwatu, (Pura Luhur Uluwatu) este un templu hindus localizat în Uluwatu, o zonă îndrăgită de persoanele care practică surfing-ul. În ceea ce privește Templul, aici se găsesc numeroase maimuțe care au „prostul” obicei de a fura bunurile vizitatorilor.

  • Templul Besakih (Templul Mamă al insulei Bali) este cel mai mare templu hindus care se crede că datează din timpuri aproape preistorice. Pura Besakih este alcătuit dintr-un complex de 23 de alte temple construite pe șase nivele cu terase pe Muntele Agung, cel mai important vulcan din Bali. O erupție vulcanică din anul 1963 a ucis aproximativ 1.700 de persoane. Cu toate acestea, lava a ocolit cu doar câțiva metri templul, acesta rămânând în afara oricărui pericol.(Sursa Wikipedia)

  • Kuta, cea mai turistică zonă a insulei Bali, este cunoscută pentru plajele foarte frumoase și pentru viața de noapte.

  • Zona Ubud este cunoscută pentru plantațiile de orez amplasate pe terasamente și culturile de cafea. În Ubud, am mers la o fermă care avea 10 animale ce produceau cafeaua Kopi Luwak, (cea mai scumpă cafea din lume, o cafea obținută din boabele care au fost ingerate de un animal, civeta de palmier (Paradoxurus hermaphroditus), specie asemănătoare zibetei, și care au fost expulzate prin excremente). Povestea acestei cafele este una interesantă. Începând din secolul al XVII-lea, Indonezia devine, prin prisma bogățiilor sale naturale un punct de mare interes pentru colonialiștii portughezi, spanioli, englezi și mai ales olandezi. Cum olandezii nu le permiteau indonezienilor să consume cafeaua de pe plantațiile de cafea, aceștia strângeau boabele eliminate de această pisică indoneziană, le spălau, le prăjeau și își preparau cafeaua care avea un gust cu totul special. Astăzi, aceste animale sunt ținute individual în cuști, în ferme dedicate, consumă pe zi aproximativ un kilogram și jumătate de cafea, iar în curs de o săptămână se poate obține un kilogram de cafea Kopi Luwak de la un singur animal.

  • De asemenea, în Ubud am participat la un spectacol de dans cu măști Barong, ce reprezintă lupta dintre bine și rău. Barong este o creatură care se aseamănă cu un leu în mitologia din Bali, fiind regele spiritelor, liderul spiritelor bune și inamicul lui Rangda, regina demonică și mama tuturor păzitorilor spirituali din tradițiile mitologice din Bali.

  • Tot în Ubud se găsește Pădurea maimuțelor (Monkey Forest Ubud), reprezentând sanctuarul sau habitatul natural al maimuțelor balineze cu coadă lungă, Macaca fasciculari, care găzduiește aproximativ 749 de maimuțe. Acestea sunt destul de agresive și mărturisesc că nu le-am găsit foarte simpatice. Trebuie evitat contactul vizual cu maimuțele întrucât îl percep drept o formă de agresivitate. Mai mult, maimuțele sar pe turștii care poartă rucsac pentru a căuta mâncare și smulg sticlele de apă din mâinile vizitatorilor. Am asistat la o scenă în care o maimuță a smuls sticla de apă din mâna unui turist, i-a desfăcut capacul cu dinții și a început să bea apa.

  • Satul Kintamani, unde se găsește un restaurant ce oferă o priveliște senzațională a Muntelui Batur (un vulcan încă activ cu o calderă spectaculoasă) și a lacului Batur, cel mai mare lac din Bali.

  • Alte atracții turistice în Bali mai sunt: templul Tirta Empul (unde au loc ritualuri de purificare în „apa sfântă de primăvară”), satul Celuk, (cunoscut pentru bijuteriile din aur și argint produse manual și care au prețuri accesibile), Grădina Botanică, situată în apropierea templului Ulun Danu Beratan (cea mai mare gradină botanică din Indonezia, care se întinde pe 157.5 de hectare și în care accesul este permis cu mașina pentru a putea parcurge distanța dintre diferitele obiective, dar care nu este atât de spectaculoasă în ceea ce privește diversitatea speciilor), Grădina Zoologică cunoscută în special pentru safari-ul cu elefanți la un preț destul de mare, plajele din sudul insulei pe care se formează piscine naturale de diferite dimensiuni, Twin Lakes (Lacurile Gemene), cascadele din Bali (o listă a lor o găsiți aici: https://thehoneycombers.com/bali/best-waterfalls-bali-things-to-do/), etc.

Barong dance - Bali

Obiective turistice în Lombok

Dacă în Bali am vizitat insula din zori de zi în apus, în Lombok am decis ca vreau să mă relaxez. Hotelul micuț în care m-am cazat era înconjurat de o vegetație luxuriantă și îți dădea senzația că ești singur pe o insulă pustie. Recunosc că în nici un alt loc nu m-am simțit atât de relaxată ca aici. Cum relaxarea a avut prioritate, am vizitat doar câteva puncte de interes de pe insulă, însă cele mai importante obiective turistice de pe insula sunt:

  • Muntele Rinjani, al doilea cel mai înalt vulcan din Indonezia, având 3,726 metri. Cum eu nu sunt aplinist și nu am escaladat muntele, nu pot oferi mai multe amănunte în acest sens, însă puteți citi experiența unui temerar care l-a escaladat aici: http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_rinjani-luna-si-piramida_id_3630.html

  • Cascadele Sendang Gile și Tiu Kelep Waterfalls – am luat un tur cu un localnic pentru a ajunge la cele 2 cascade. Dacă drumul spre prima este accesibil oricui, pentru a ajunge la cea de a doua cascadă trebuie parcurs un traseu mai dificil (traversarea unui râu, ascensiunea pe bolovani imenși de piatră, etc.) însă efortul merită, întrucât aceasta este una dintre cele mai spectaculoase cascade văzute până acum. O listă a cascadelor din Lombok o găsiți aici: http://www.indonesia.travel/gb/en/trip-ideas/lombok-s-wonderfully-refreshing-waterfalls

  • Satul Bayan, – un sat care păstrează vechile tradiții Sasak, în care există un magazin de țesături și un mic muzeu de case tradiționale, unde am fost îmbrăcați în costume tradiționale Sasak și am făcut o mulțime de poze în fața caselor tradiționale Sasak.

Lombok-Indonezia

În concluzie, odată ajuns în Bali nu doar că descoperi un loc de o frumusețe aparte, un loc cu o magie unică, capabilă să vrăjească și cele mai reci spirite, ci descoperi că te transformi într-o persoană mai bogată sufletește, dispusă să înțeleagă și să aprecieze diversitatea umană, cea care dă frumusețe și magie naturii umane.

Pura Ulun Danu Beratan-Bali

Cascada in Bali.JPG

Gradina Zoologica - Bali

Kopi Luwak - Bali

Plantatii orez in Bali

Tanah Lot- Bali

Pura Taman Ayun - Bali

Tirta Emplu- Bali

Monkey Forest Ubud - Bali

Categorii: Asia, bali, Fără categorie | Etichete: , , | 4 comentarii

Reunion – regatul munților verzi

Munti Reunion

Cei mai mulți care veți citi acest articol, probabil că ați vizionat filmul Avatar. Nu, nu ați greșit blog-ul, nu voi face o cronică a filmului mai sus menționat, însă pentru a putea avea o primă imagine despre insula Reunion, voi spune că insula este varianta terestră a planetei imaginare Pandora.
Munți uriași, verticali, încărcați de o vegetație luxuriantă, ai căror vârfuri înțeapă cerul, văi fără fund care adăpostesc sate izolate ce pot fi aprovizionate doar cu elicopterul, specii nemaiîntâlnite de plante…doar că, spre deosebire de Pandora, insula este populată de pământeni.

Conform CNN, parcul Zhangjiajie, o rezervație naturală forestieră situată în vecinătatea orașului Zhangjiajie, în nordul provinciei Hunan din Republica Populară Chineză ar fi reprezentat, în fapt, sursa de inspirație pentru planeta Pandora. Cert este că imaginația lui James Cameron (regizorul filmului Avatar) transpusă în proiectarea planetei imaginare Pandora redă cu exactitate minunăția insulei Reunion.

Insula Reunion nu este în prima linie a destinațiilor turistice exotice, deși pentru iubitorii de drumeții montane, cu greu poți găsi o locație mai frumoasă și mai ofertantă ca aceasta. Relieful său foarte accidentat, precum și clima tropicală fac ca Reunion să fie adesea asemănată cu insulele Hawaii, însă poziția sa geografică o ține izolată de fluxul mare de turiști.

Vulcanul Piton des Neiges, stins în urmă cu 12.000 de ani, a fost cel care a creat magia pe această insulă, dând naștere a trei formațiuni caldeire cu adâncime de până la 1200 m: Cirque de Cilaos, Cirque de Salazie și Cirque de Mafate – cele trei nestemate ale insulei Reunion.

Zona formată de Pitons (Piton des Neiges, Piton de la Fournaise, etc) și cele 3 caldeire (Cirque de Cilaos, Cirque de Salazie și Cirque de Mafate) a fost înscrisă în anul 2010 în patrimoniul UNESCO, fiind calificată de o valoare universală excepțională.

Reunion -Oceanul Indian

Istoria insulei Reunion

Reunion este o insulă situată în Oceanul Indian, la Est de Madagascar și la Sud-Vest de Mauritius, având o suprafață de 2,511 km.2

Insula a fost descoperită în 1642 de către francezi, fiind luată în posesie în numele Regelui Franței și botezată insula Burbon (île Bourbon), numele dinastiei familiei regale. Francezii au folosit Reunion drept loc de exil și colonie penitenciară. Cum insula nu avea animale sălbatice periculoase și nici nu era bântuită de boli tropicale, din 1654 au început să se stabilească primele colonii franceze.

În 1793 își schimbă numele în insula Reunion, amintind de fraternizarea soldaților și a gărzii regale franceze cu revoluționarii din Paris și Marsilia.

În 26 septembrie 1806, insula este denumită Insula Bonaparte în onoarea noului împărat al Franței și se află în prima linie a conflictului anglo-francez pentru controlul Oceanului Indian, iar în anul 1848, odată cu abolirea definitivă a sclavagismului, revine la numele de Réunion, iar Louis Henri Hubert Delisle devine primul guvernator de origine creolă al insulei.

Astăzi, Reunion este Departament francez de peste mări (DOM), având codul 974. Populația insulei este foarte mândră de apartenența sa la Franța metropolitană, motiv pentru care multe dintre suvenirurile de pe insulă, poartă însemnele acestui cod departamental.

De asemenea, din anul 1997, insula Reunion devine una dintre cele 7 regiuni ultra-periferice ale Uniunii Europene.

Populația insulei Reunion

Călătorind prin lume, am înțeles că oricât de frumoasă ar fi o locație, oamenii sunt cei care creează sau nu magie și care sporesc sau din contra știrbesc frumusețea unei locații turistice. Așadar, de multe ori, rezonăm cu anumite locații turistice și prin prisma experiențelor trăite și a interacțiunilor avute cu locuitorii lor.

În cazul Reunion, dincolo de amintirea unui tărâm cu totul rupt din povești, pe care poate nu o să-l mai întâlnesc niciodată, păstrez amintirea unui insule cu oameni deosebit de calzi și primitori. Poate că am avut avantajul de-a le fi vorbit limba (limba franceză) însă, pentru prima dată de când călătoresc, un reprezentant al hotelului în care ne-am cazat și care s-a oferit să ne conducă gratuit la aeroport, ne-a întrebat dacă vrem să ne mutăm pe insulă, încercând să evoce o serie de avantaje de care am putea beneficia. Mai mult, ne-a asigurat că în condițiile în care am reveni pe insula la același hotel, vom beneficia de o reducere substanțială.:)

Dincolo de situația haioasă în care am fost puși, și anume de a justifica motivele pentru care nu ne putem muta pe insulă, inimosul recepționer nu s-a lăsat descurajat și a ținut să precizeze faptul că, spre deosebire de francezii continentali, populația insulei este caldă, prietenoasă, oamenii sunt altruiști, iar din experiența celor câteva zile trăite printre ei, tind să fiu de acord cu el.

De asemenea, nu voi uita cum, odată ajunși la hotel, recepționera hotelului mi-a prezentat timp de 45 de minute toate locațiile de interes din insulă, informații legate de restaurante, magazine, etc… ca și când eu aș fi fost unica clientă, iar ea nu avea ceva mai bun de făcut. Pasiunea sa, dăruirea, modul în care a înțeles să-și trateze clienții m-au făcut să admit faptul că, atunci când pui suflet în ceea ce faci, creezi experiențe memorabile. Mai mult, nu contează cine ești sau ce faci, dacă pui suflet, poți face această lume mai bună.

Revenind la datele statistice, Reunion are o populație de 843,617 (2015). Locuitorii sunt descendenți ai coloniștilor francezi, ai sclavilor africani, indieni, chinezi sau ai arabilor sosiți din Yemen. Peste 80% dintre locuitorii insulei sunt catolici.

templul hindus-Reunion

Economia insulei Reunion

Economia este slab dezvoltată și este dominată de exportul trestiei de zahăr, de vanilie și a plantelor folosite în industria parfumurilor. De asemenea, turismul are un rol esențial în economia Reunion, fiind principala sursă de venit a insulei; anual, insula fiind vizitată de peste 400.000 de turiști.

Investițiile făcute de către Franța în infrastructura insulei au rolul de a crește ponderea turismului de care este legat viitorul insulei. Șosea de 240 km de-a lungul coastei insulei și cei circa 1000 de km de trasee turistice (din care 800 km de trasee montane) stau la baza avântului luat de industria turistică din Reunion.

Trebuie să recunosc cu părere de rău că cea mai mare parte a drumurilor rutiere din Reunion au o calitate net superioară drumurilor noastre naționale.
Economia este totuși precară. În 2014, rata șomajului fiind în jur de 30% în rândul populației active disponibile și ajungând chiar la 60% în rândul tinerilor, motiv pentru care foarte mulți aleg să treacă Oceanul pentru a se stabili în Franța.

Se estimează că 100.000 de oameni au părăsit Reunion pentru a se stabili în Franța, dar că cei mai mulți dintre ei trăiesc doar din ajutoare sociale.

Cu toate acestea, Reunion deține primul loc în Africa în ceea ce privește venitul pe cap de locuitor.

Când să vizitezi Reunion

Cea mai bună perioadă pentru a vizita insula este iunie-octombrie, întrucât în restul anului insula este bătută de ploi și cicloane.

Mai mult, insula Réunion deține recordul mondial pentru cele mai multe precipitații într-o perioadă de 12, 24, 72 și 96 de ore. Mai exact, zona din jurul caldeirei Salazie este una dintre cele mai ploioase din lume, cu o cantitate anuală de precipitații de 5000 de mm.


Niagara waterfalls-Sainte Suzanne-Reunion

Flora și fauna din Reunion

Un articol Lonly Planet, care are menirea de a stabili cele mai bune locații din Oceanul Indian în funcție de diferitele motivații de vacanță, nominalizează Madagascar și Reunion drept cele mai bune destinații din Oceanul Indian pentru iubitorii de natură.

Reunion adăpostește un endemism excepțional. O treime din suprafața insulei Reunion este acoperită de păduri și formațiuni vegetale primare. 40% dintre specii rămânând intacte de la descoperirea insulei, ceea ce îi conferă statutul de destinație de o bogăție naturală excepțională.

Numărul speciilor rare aflate aici depășindu-l pe cel al Insulelor Hawaii și al Galapagos. Circa 60% din plantele insulei fiind endemice. Insula este cunoscută în special pentru culturile de orhidee, iar păduri tropicale se găsesc și la 1300 m altitudine în vestul insulei.

Reunion adăpostește 848 de specii indigene (specie care crește în mod natural pe insulă) care oferă o mare endemicitate (specii indigene care au evoluat dând naștere la noi specii, ce cresc în mod natural într-un loc determinat), ceea ce îi oferă insulei o importanță patrimonială la scară mondială, fiind considerată unul dintre cele 25 de locuri fierbinți (hotspots) ale diversității biologice mondiale.
Foarte puține dintre acestea pot fi transportabile și implantate în alte locații din afara insulei.

Foarte interesant este si faptul că în ciuda climei tropicale, în Reunion nu există niciun animal veninos periculos.

Cu toate acestea, Reunion este locul cel mai periculos din lume în ceea ce privește atacurile rechinilor. Deși oamenii de știință au studiat ani de-a rândul factorii pentru care această regiune reprezintă un grad mare de pericol în ceea ce privește atacurile rechinilor, nu au ajuns încă la o concluzie.

În 2013, Prefectul insulei a interzis înotul și surfing-ul pe insulă. Mai mult, prefectul a decis ca 45 de rechini taur și 45 de rechini tigru să fie omorâți în plus față de alți 20 care fuseseră sacrificați în cadrul unei cercetări științifice.

Reunion

Obiective turistice în Reunion

Piton de la Fournaise este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, împreună cu Kīlauea din Oceanul Pacific, Etna (Italia) și Muntele Erebus (cel mai sudic vulcan activ de pe Pământ) din Antarctica, având mai mult de 150 de erupții înregistrate din secolul al 17-lea, cea mai recentă erupție a sa înregistrându-se pe 14 Iulie 2017. În timpul erupției din anul 2007, la o lună de la erupție, volumul total de lavă emisă a fost evaluat la 120.000.000 m3.
Satul Hell-Bourg din Salazie, singurul sat de pe insulă și din afara Franței care din anul 1999 a devenit membru al Les Plus Beaux Villages de France (Cele mai frumoase sate din Franța). In concordanță cu cerințele pentru a obține acest premiu, în acest sat sunt foarte puține elemente moderne vizuale precum stâlpi de telecomunicații.
Piton des Neiges, având o altitudine de 3.071 m este cel mai înalt vârf din Oceanul Indian.
Mafate este cea mai izolată vale, fără legături cu drumurile sau lumea exterioară și totodată unul dintre cele mai frumoase peisaje construite de natură.
Route de la Montagne (sau Drumul de Munte), o pistă abruptă care șerpuiește până la partea de sus a unei stânci vulcanice care cade dramatic în mare.
Nez-de-Boeuf oferă priveliști spre Riviere des Remparts, 1.000 m mai jos.
Cilaos. Amintirile mele legate de Cilaos sunt contradictorii. După ce am parcursc cu mașina timp de 2 ore cel mai dificil drum pe care am mers vreodată, mii de serpentine fără nicio vizibilitate, o șosea foarte îngustă ce amintește de drumurile din Peru, am zis ca oricât ar fi de frumos Cilaos, nu aș mai parcurge acest drum încă o dată. În mod cert, trebuie să fii un șofer experimentat să poți parcurge drumul spre Cilaos. Ajunsă la destinație, nu știu dacă bucuria de a o fi ajuns după un drum atât de greu sau frumusețea orașului pierdut între munți, mi-au creat o emoție atât de puternică. Cu siguranță Cilaos este unul dintre cele mai frumoase locuri din Reunion și merită vizitat.
Saint-Denis, Saint-Paul, Saint-Gilles, Saint-Pierre, Saint-Leu,.. – toate orașele importante din insula Reunion poartă numele unui Sfânt. Deși nu sunt niște obiective turistice de prim interes, frumusețea lor constă în simplitatea și specificitatea lor în funcție de amplasarea geografică (la munte sau pe costa oceanului).
În capitala Saint-Denis mărturisesc că am petrecut maxim trei ore, timp în care am vizitat centrul orașului, catedrala Saint-Denis, templu hindus, moscheea Noor-e-Islam și Paguode Chinoise și am făcut și o sesiune de cumpărături din piața centrală. Alte puncte de vizitat ar mai fi fost Muzeul de Istorie Naturală și Galeriile de Artă Leon Dierx.
• Biserica Piton St-Rose construită literalmente pe lavă și biserica St Anne construită parcă din dantelă crem.

Insula verde, exotică, cu munți semeți și abrupți, cu o vegetație spectaculoasă, șosele strâmte șerpuind prin munte, sate pierdute și izolate în văi prăpăstioase, cu oameni calzi și primitori, îmi va rămâne mereu întipărită în suflet la loc de cinste. Bucuria de a fi ajuns într-un loc atât de frumos, îndepărtat și magic va contra-balansa amărăciunea de a nu mai poposi niciodată acolo.

Plecând de la citatul „Viața nu se măsoară în numărul respirațiilor, ci în momentele care ne taie respirația”, pentru mine Reunion a fost one moment in time (un moment în timp), unul dintre cele care îți taie respirația.

Biserica St. Anne - Reunion

Cilaos-Reunion

ruta Cilaos-Reunion

Cilaos-Reunion-Oceanul Indian

Ile de La Reunion

Piton de la Fournaise

Reunion -Oceanul Indian

Reunion-Indian Ocean

Saint Denis-Insula Reunion

sat montan in Reunion

Trou de Fer-Réunion

Saint gilles -Reunion

Categorii: Fără categorie, insula Reunion - Oceanul Indian, Reunion | Etichete: , , , , , , | 8 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.